N-a priceput nimic din isprăvile amoroase ale lui Vlădescu

Sebastian Vlădescu, fost ministru de Finanţe, susţine că premierul Emil Boc are o „înţelegere limitată” în ce priveşte complexitatea economiei româneşti.

Eu spun că premierul nu se pricepe în primul rând la oameni, dacă l-a acceptat pe Vlădescu ministru peste finanţele publice.

Pentru cine nu ştie ori nu-şi mai aduce aminte, domnul Vlădescu s-a combinat cu fina sa – se ştie a cui nevastă era – pe care a şi luat-o de soţie, pentru ca, după această ispravă, să se încurce cu naşa care i-a ţinut pirostriile şi să divorţeze de fosta fină.… Citește mai mult

De la Cătălin Harnagea la Dan Negru ori de la tentativa de asasinat, prezentată (din nou) drept exclusivitate, la nemărginita prostie

Evenimentul zilei a prezentat ieri drept exclusivitate faptul că Vântu ar fi încercat să-l asasineze pe Cătălin Harnagea, fost şef al SIE. La baza articolului stau mărturiile lui Harnagea. Ciudat.

Acum vreo 10 ani, dacă-mi aduc bine aminte, Evz şi România liberă scriau tot despre tentativa de asasinare a lui Harnagea pusă la cale de către Vântu. Dacă, peste alţi 10 ani, Vântu va fi arestat din nou, precis vom citi, în exclusivitate, despre încercarea omului de afaceri de a-l asasina pe Harnagea – la sfârşitul anilor ’90.… Citește mai mult

Oare cui va mulţumi Vântu?

Zilele astea, am văzut la televizor deontologi peste deontologi . Toţi vorbeau despre Vântu. Mulţi cred că arestarea sa e abuzivă. Alţii, dimpotrivă. Pun pariu însă că spusele deontologilor n-au nici o legătură cu strategia pe care o vor adopta avocaţii omului de afaceri.

Pe de altă parte, eu cred că procurorii nu vor dovedi niciodată în faţa instanţei  faptul că banii trimişi de Vântu lui Popa, în Indonezia, au fost folosiţi de către cel din urmă pentru a se sustrage executării pedepsei primite în Românica – favorizarea infractorului, că despre asta se tot vorbeşte la tv.… Citește mai mult

S-o plastifiem pe Răduleasca, pe „Blonda lui Bote” ori pe Simona Senzual?

Bianca Drăguşanu, cunoscută şi sub numele de „Blonda lui Bote”, este mai populară de 10 ori decât Andrei Pleşu – conform unui studiu realizat de MediaIQ. Şi Simona Senzual are dublul popularităţii lui Pleşu – nici că mai amintesc alţi intelectuali pe care-i bate de departe.

Mihaela Rădulescu (foto) pozează aproape goală pe malul mării. Deunăzi, însăşi Lady Gaga (foto) tocmai îşi arătase goliciunea, aşa că diva noastră nu putea să se lase mai prejos.

Avem atât de multe celebrităţi. Poate reuşim totuşi să le convingem să se plastifieze şi ele, precum actriţa Zsa Zsa Gabor (93 de anişori).… Citește mai mult