Programul de purificare naţională

Mircea Geoană n-ar fi declarat tranzacţii şi terenuri, iar inspectorii ANI îl cercetează atât pe el, cât şi pe Mihaeladragosteasa.

Şi averile mai multor politicieni – cum ar fi Sorina Plăcintă, fost ministru al Tineretului, deputatul liberal Mihăiţă Calimante ori Eugen Nicolaescu, ex-ministru al Sănătăţii – sunt de asemenea luate la puricat de către ANI. DNA a pus sechestru pe celebra casa a  lui Năstase din ” Zambaccian”.

Nici pedelistul Cezar Preda nu stă cu mâinile în sân. Dă tonul la cântec, întrebându-l pe colegul Videanu de ce nu i-a demascat pe „băieţii destepţi”, că doar i-a cerut asta încă de anul trecut.… Citește mai mult

Insolent.ro, blogul lui Berdeli

Voi scrie în continuare despre oamenii de lemn, cei care deşi n-au sânge, păreri proprii şi curaj, sunt din ce în ce mai mulţi. După cum spunea un scriitor sud-american, aceştia, născuţi dintr-o greşeală a zeilor, transmit ordine, nu idei, consideră orice îndoială o erezie şi orice contrazicere o trădare, confundă unitatea cu umanitatea şi cred că de la ei în jos toţi sunt minori şi trebuie traşi de urechi. Este foarte puţin probabil ca ei să-şi rişte viaţa, este exclus însă să-şi rişte vreodată postul.… Citește mai mult