Cu graţie, adevărat, doamna numită ceva mai sus l-a reclamat pe Cătălin Măruţă la poliţie. Motivul: cel din urmă, încercând o farsă, i-a mutat maşina din faţa casei. Gâlceava dintre ei este mai puţin importantă, dar povestea în ansamblu este demnă de Cartea Recordurilor.
Şi asta pentru că ar fi chiar o performaţă ca Tatoiu să-l reclame pe Măruţă atâta vreme cât vorbeşte la tv de dimineaţa până noaptea. Să fi ajuns ea la Poliţie? Ori a înregistrat jalba în timp ce, de pildă, din spatele vreunui ecran ne spunea că pentru a reuşi în viaţă nu-i suficient să fii doar stupid, ci este obligatoriu să ai şi maniere? Iar, dacă Tatoiu nu se afla la un „toc şou” atunci când a depus plângerea, consemnez un eveniment epocal.
Însă, prudenţă. Chestiunea trebuie îndelung cercetată pentru că, frecvent, doamna Ştie Tot vorbeşte la mai multe televiziuni deodată, impresionând telespectatorii cu suferinţa nedureroasă a inteligenţei sale. Aşadar, teoretic, ea se putea afla şi într-o secţie de poliţie, şi într-un studio tv. Practic, e mai dificil, dar, deocamdată, nu mă hazardez să trag concluzii. Pentru o Monica Tatoiu cuvântul imposibil aproape că nu există.
Tatoiu in doua cuvinte/ Urita si sinistra. Sunt niste cretini aia de o invita pe la emisiuni.
Ce aveti cu ea, peste ani poate ca va fi persoanj. E demna de Ilf si Petrov.
Posibil…Sau poate va deveni „studiu de caz” intr-un tratat de psihiatrie!
Mai stii?
ci toti cei care o invita sa abereze pe nervii nostri.