Mihai Răzvan Ungureanu va fi purtat spre culmile puterii de către un Don Juan de toată isprava

Actorul şi operatorul Cătălin Căţoiu, poreclit ŢEAVĂ încă de când era copil, va fi consilierul de imagine al lui Mihai Răzvan Ungureanu. Cred că ŢEAVĂ, unul dintre cei care au rupt în mod sistematic inimile multor frumoase ale Bucureştiului (o amintesc doar pe Jojo, chiar dacă lista-i foarte lungă), este un om de toată isprava.

Însă de ce are nevoie eruditul Ungureanu de un asemena consilier? Ei bine, asta-i întrebarea. Chiar doreşte premierul nostru, spre mulţumirea populară, să intre în pielea unui personaj de telenovelă după ce s-a hotărât să candideze la Preşedinţie, iar experienţa lui Căţoiu în domeniu îl va ajuta?… Citește mai mult

Nurii duduii Macarencu «sacralizează» locul de naştere al lui Zeus

M-am liniştit. Tranşa a V-a de la FMI ajunge azi în România. Conform lui Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Isărescu, „va creşte încrederea investitorilor străini în economia românească, în certitudinea că România nu va intra în încetare de plăţi”.

Aşa că îmi mut atenţia în altă parte:  fotografiile Nicoletei Macarencu din Playboy. Să spun drept, imaginile nu m-au rupt. Fotografia cu eşarfa roşie este la limita kitsch-ului, iar cea cu popul juma’ dezgolit este de-a dreptul vulgară. Însă, până la urmă, asta-i problema ediţiei române a Playboy.… Citește mai mult