Guşă spune că nu-i putinist pentru că vrea pacea sau o nouă etapă ridicolă în drumul spre penibil

În timp ce Andrei Guşă, fiul lui Cozmin Guşă, e numărul unu în Prahova la Cameră pe lista partidului madamei Şoşoacă, amazoana lui Putin, Guşă senior însămânţează sinele în conştiinţa altora. Adică, se ocupă cu ce ştie el mai bine – cu propaganda.

Pe scurt, Cozmin Guşă spune la postul de radio pe care-l controlează că pericolul rusesc, mai precis interferenţa Moscovei în alegerile din România, ar fi o mare manipulare (cam la fel zicea şi Şoşoacă), dar nu vine cu niciun argument timp de 7 minute şi 12 secunde.… Citește mai mult

Dormi liniştit, madam Şoşoacă veghează sau moment eminamente ridicol în emisiunea lui Turcescu

Robert Turcescu, emisiune promoţional electorală cu madam Şoşoacă, candidată la prezidenţiale. Zic promoţională pentru că aiurările debitate de invitată au întâmpinat o reacţie palidă din partea lui Turcescu. Parcă meciul era aranjat.

Pe scurt, Diana Iovanovici-Şoşoacă le-a vândut telespectatorilor fericire cu ghiotura, iar moderatorul a distribuit-o generos. Iar dacă tot am pierdut mai bine de 40 de minute din viaţă urmărind dialogul dintre cei doi, consemnez câteva inepţii. Aşadar, în cazul în care ajunge în fotoliul de la Cotroceni, madama, care, ştim deja, vrea să ne scoată din NATO, visează să creeze aici un pol balcanic.Citește mai mult

Ridicola voluptate a lui Guşă de-a se erija în victimă: N-au vrut să mă sperie, ci chiar să mă omoare

Înainte de-a anunţa că este candidatul AUR pentru primăria capitalei, Cozmin Guşă, unul dintre propagandiştii de bază ai Moscovei în România, ne-a servit un ridicol exerciţiu de autovictimizare.

Ei bine, susţine Guşă, maşina sa a fost sabotată de o mână criminală. De ce spune asta? Pentru că s-a oprit motorul în drum. Da, aţi citit bine: s-a oprit motorul în drum, pe lângă Ploieşti. Probabil că ei nu au vrut să mă sperie, ci chiar să mă omoare, susţine Guşă, fără să arate limpede cine ar fi ei, în speranţa că a fi victimă este un alibi aproape ideal.… Citește mai mult

Ipocrizie de periferie: Robert Turcescu îi atacă pe foştii săi colegi cu epoleţi

Atunci când nu-l critică pe Zelenski pentru că-şi apără ţara, Robert Turcescu mai prizează câte o doză de ridicol.

Câinele moare de drum lung, iar colonelul Robert Turcescu de grija intelectualilor. Însă doar a celor publici, aşa cum îi numeşte el. Pe scurt, fostul nostru ofiţer acoperit sau deplin conspirat, cum doriţi să-i spuneţi, este indignat pentru că intelectualii publici ne-ar fi abandonat la cheremul unora a căror hrană spirituală vine prin discuțiile cazone din jurul marmitei și al meselor de la popotă.… Citește mai mult

Inconştienţa căderii în ridicol: Ion Cristoiu îşi prezintă dorinţele drept profeţii

În urmă cu două săptămâni, Ion Cristoiu prezicea, cu jurăminte fierbinţi precum ale clarvăzătoarelor de pe net, că, într-o săptămână după summitul NATO de la Vilnius, presa mondială îl va cataloga drept criminal pe Volodimir Zelenski.

Stimaţi telespectatori, jur (…) Zelenski, într-o săptămână, din eroul de acum, devine criminal. Jur…, clama Cristoiu într-un podcast din 12 iulie, arătându-şi din nou ostilitatea faţă de preşedintele ucrainean doar pentru că-şi apară ţara în faţa invaziei ruse.

Iată însă că a trecut dublu perioadei anticipate şi presa mondială nu-l cataloghează pe Zelenski drept criminal, aşa cum îl numeşte doar propaganda rusă, preluată de prea mute ori mot à mot de profetul din Găgeşti.… Citește mai mult