Am să mă opresc doar asupa unui comentariu legat de „Stenogramele Voicu” care, după cum se ştie deja, miros a trafic de influenţă la cel mai înalt nivel.
Un tânăr analist ne spunea, la televizor, aproape fără să răsufle, că generalul Cătălin Voicu, actual senator PSD, fost pretendent al fotoliului de la Interne, este unul dintre cei care se luptă vitejeşte cu Traian Băsescu.
Dacă aşa arată ei, luptătorii contra lui Băsescu, ca nişte briganzi (cel puţin până la proba contrară), n-o să mă mai mire nici dacă după 2014 actualul preşedinte va obţine încă un mandat la Cotroceni.… Citește mai mult