Cum m-a făcut Liviu Mihaiu să mă laud încă o dată

La Caţavencu, Liviu Mihaiu mă scotea din sărite! Îmi venea să-l omor fiindcă, uneori, mi se părea enervant de obsedat de propriile trăiri.

Azi însă îi mulţumesc lui Mihaiu pentru că a păstrat fotografii de atunci. Le-am descoperit în urmă cu două zile. Rar am avut aşa o mare bucurie. Cine păstrează o imagine veche, salvează memoria. Nu-i glumă.

Adevărat, scrie Liviu, cât de tineri şi încrezători în viitor eram în urmă cu 20 de ani. Ce nu apare în articolul postat pe blogul său şi doresc să se ştie – după ce băieţii de la Europa Liberă (care, în ’90,  pentru noi erau nişte zei) au ajuns în România,  primul drum l-au făcut  la Caţavencu.… Citește mai mult

Cum s-a văzut vizita lui Băsescu în Republica Moldova

Cunoscutul analist politic de la Chişinău, Igor Boţan, directorul executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă, a vorbit despre gafele făcute de preşedintele Traian Băsescu cu ocazia vizitei de stat întreprinse în Moldova, la sfårşitul lunii trecute. „Apelul că avem acelaşi sånge, sună cam anacronic pentru un politician european” s-a exprimat Boţan. “În Moldova, avem minorităţi naţionale care au o anumită reticenţă faţă de apropierea de Romånia şi astfel de apeluri din partea unui politician din sec. 21 ridică anumite semne de întrebare”.… Citește mai mult