Nu m-a mirat că mesia Călin Georgescu, acest Sultan Diliman al politichiei noastre, a fost huiduit în timpul escapadei întreprinse la Vaslui. Nu e prima dată când oameni simpli îi spun candidatului manciurian (într-un fel sau altul): Marș la Moscova! Mă miră însă reacția slabă, chiar obosită, a martorilor lui Georgescu la huiduieli și lozinci de genul: Să plece (Georgescu – n.m.) cu circul și maimuțăreala. Așa că prima ipoteză care-mi vine în minte – amărâta aia de sută, sendvișul și sticla de apă venite din partea AUR par să nu mai acopere potpuriurile patriotarde de altădată.
Cert e că ultima escapadă a lui Georgescu a fost drastic scurtată și pentru că Episcopul Hușilor i-a transmis că nu prea are ce căuta la o biserică unde dorea să se dea în stambă, iar conducerea unei fabrici de mobilă, pe care candidatul manciurian intenționa să o viziteze, în speranța că va fi întâmpinat cu urale, i-a transmis să-și vadă de drum. Mai bănuiesc – naturelul simțitor al lui Georgescu a fost atât de afectat de incidentele de la Vaslui încât guru a contramandat și vizita la Târgul Meșterilor Populari din Vaslui.
Și iată cum după trei obiective ratate, o necontenită senzație de plutire, de infinit parașutism politicianist trezit în conștiință, se poate transforma brusc într-una de cădere liberă.
Citește și:
