Ultima parodie: Teodosie s-a supărat foc pe cei care fac nudism, deşi nu-i vreo religie care să-i strice ploile prin Tomis

Chiar dacă Adam şi Eva au fost primii nudişti ai Pământului, conform iconografiei din toate marile muzee ori biblioteci, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, e foc şi pară pe cei care intră goi puşcă în mare. Însă şi pe oamenii care, pe plajă, nu-şi țin mintea în frâu şi privesc unde nu se cuvine.

Hodoronc-tronc, pentru prelat e o ruşine de neacceptat faptul că oamenii se scaldă goi în Marea Neagră, după cum am aflat ascultând aiurările pe care le-a rostit la Radio Dobrogea. Îi recomand lui Teodosie să stea liniştit. Se băşică în zadar pe căldurile astea. Nudismul nu-i vreo nouă religie apărută ca să-i strice lui ploile prin Tomis ori împrejurimi. Ba chiar, atunci când vine iarna, adepţii lui devin atei.

Şi apropo de iconografie, nudismul nu-i nici măcar vreo chestiune recentă la noi, cum crede Teodosie. Dau un singur exemplu: la 1869, marele pictor maltez Amedeo Preziosi a fost fascinat de femeile mai mult decât dezinhibate care se scăldau în râul Colentina din Bucureşti. Altfel, nu le imortaliza cu mare talent într-una dintre lucrările sale. Culmea e că în acele vremuri, chiar dacă locuitorii urbei erau ceva mai habotnici, preoţii nu se artătau scandalizaţi pentru că femeile îşi oglindeau nurii în luciul apei.

În rest, cu cât vorbeşte mai mult, cu atât vedem cât e Teodosie de gol. Pe dinăuntru, fireşte.

2 comentarii la „Ultima parodie: Teodosie s-a supărat foc pe cei care fac nudism, deşi nu-i vreo religie care să-i strice ploile prin Tomis”

  1. Un popa care se da fanatic cu multe bube in cap> face mari deservicii bisericii si credintei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.