Habar n-am ce-i atâta zarvă-n varză cu plagiatul ăsta al lui Ponta. Acum, văd, s-a îndârjit şi presa străină. Dacă actualul premier a plagiat cu adevărat, probabil că va avea o carieră lungă, plină de succes.
Multora le place chestiunea, îi admiră, ba chiar îi aclamă pe cei care şparlesc idei, creaţii, concepte ş.a.m.d. Altfel, de pildă, Ştefan Bănică jr. n-ar avea succes la marele public care ştie foarte bine că muzica sa este „copy paste” Elvis Presley. Şi este doar un exemplu din zecile pe care le pot oferi.
Întorcându-mă însă la Victor Ponta, aştept cu mare interes momentul în care apărătorii săi vor striga la cei care l-au acuzat pe premier de „copy paste” că, până la urmă, plagiatul este modul în care oamenii îşi copiază existenţa unii de la alţii. Iată, ca să vă arat ce minte sprintenă posed, am plagiat şi eu dintr-un autor. Nu vă spun care, pentru că, vorba altuia – unul mare, foarte mare: „A exista este un plagiat”.
Este un dublu, poate chiar un triplu plagiat
din mâneca neştiinţei.