
Exerciţiu de ridicol cum rar mi-a fost dat să văd: Adrian Severin se bagă în seamă şi îi scrie lui Vladimir Putin. Fostul europarlamentar, care a stat în închisoare pentru luare de mită şi trafic de influență, apelează la mărinimia preşedintelui rus, cerându-i să nu cumva să includă România pe o listă a statelor neprietene. Ca să vezi patriotele naţionale.
Într-o scrisoare deschisă adresată lui Putin, Severin îi explică celui din urmă ce şi cum România, Rusia şi restul lumii, demonstrând însă doar că ridicolu-i o etapă în drum spre penibil. Dar nu scrisoarea lui Severin, lungă, plictisitoare şi derizorie, m-a făcut să scriu acest text, ci faptul că până şi Sputnik, vocea propagandei ruse, l-a luat cumva peste picior pe emisarul Severin. Asta e chiar o premieră. Până mai ieri, Sputnik îl ridica în slăvi pe fostul europarlamentar, ca pe toţi cei care au o atitudinea anti-UE, anti NATO.
Numai că, după ce Severin i-a scris lui Putin gogomănia: …prezența României în NATO, ca și cea a Ungariei și a altor state central-europene, ar trebui să fie privită ca un avantaj pentru Rusia, Sputnik, agenţie de presă a Kremlinului, a catalogat afirmaţia drept ciudăţenie. Adicătelea, l-a atenţionat pe Severin că-i foarte departe de părerea Moscovei care, chestiune notorie, s-a opus cât a putut extinderii NATO în Europa Centrală şi de Est.
O altă tâmpenie din scrisoarea lui Severin către Putin: Rusia ar trebui să găsească niscai înţelegeri cu (atenţie!) România, care, la rândul ei, va facilita un acord între Moscova, Washington şi Bruxelles-ul. Aşadar, se înţelege că în viziunea celui care-i scrie lui Putin, românii ar trebui să iasă peste noapte din UE şi NATO, să se metamorfozeze în niscai negociatori – plăsmuiţi de închipuirea lui Severin, fireşte – ca să stingă actuale tensiuni dintre Rusia şi Occident. Abisal!
Atunci când Severin ieşea din puşcărie, avocata lui susţinea că, în penitenciar, el a ţinut în faţa deţinuţilor cursuri de analfabetizare, iar toată presa a râs. Iată că femeia a avut premoniţie, devreme ce, în materie de politichie, Severin nu doar că spune neghiobii, dar pare din ce în ce mai mândru de analfabetizarea sa. La analfabetizarea într-ale politichiei, de care a dat dovadă şi în scrisoarea către Putin, mă refer.
Cert e că în materie de nerozii pretenţioase, Severin are vastă experienţă. Dau doar două exemple. În 1997, din poziţia de ministru de Externe, a introdus o sintagmă în versiunea preliminară a unui act anex al tratatului dintre România și Ucraina, care avea drept urmare cedarea Insulei Șerpilor către Ucraina. Ulterior, el a pierdut conducerea diplomaţiei româneşti în urma unui scandal declanşat, culmea, chiar de el, după ce a susţinut că deține o listă cu șefi de ziare și ziariști care ar fi spioni. Numai că respectiva lisă cu spionii a fost cel mai probabil tot o închipuire a sa, pentru că nu a publicat-o niciodată.
infractori din toate tarile > uniti-va