Atunci când Ionuț Cristache nu vrea să audă nimic despre Putin, Dan Dungaciu îl acompaniază

În momentul în care era limpede că Austria se opune intrării României în Schengen, singura grijă a lui Ionuț Cristache a fost să clameze că nu Putin ar fi de vină, în sensul – Rusia n-ar avea nicio legătură cu poziția inamicală a Austriei față de noi. Asta în pofida faptului că sunt destule indicii care arată cum poate influența Moscova politicieni importanți de la Viena doar pentru a crea dihonie între țările membre UE, mai ales în contextul războiului din Ucraina.

Să spui, precum Cristache, că vrei să ai o discuție legată de Schengen, dar lipsită de Putin, după cum s-a exprimat teleastu’, atâta vreme cât e posibil ca serviciile secrete ale Kremlinului să fi influențat brusca schimbare la față a cancelarului Austriei în ce privește intrarea României și Bulgariei în Schengen, dovedește doar menire de propagandist. Probabil unul voluntar, dar chiar n-aș putea băga mâna în foc. De altfel, Cristache infierează cu mânie proletară, adică fără argumente, pe oricine îndrăznește să afirme că nu-i exclus ca rușii să fi avut legătură cu votul Austriei în Consiliul JAI.

Dar să vă spun pe cine a invitat Cristache în ultimul său podcast Evz, ca să-i țină isonul la o discuție lipsită de Putin despre ratarea intrării noastre în Schengen. Ei bine, pe Dan Dungaciu, care nu s-a arătat deloc indignat fiindcă liderul de la Moscova este scos încă din start din ecuație, doar pentru că așa dorea Cristache. Mai mult, Dungaciu a lansat elucubrații de genul: România ar vrea un pic de suveranism în interiorul NATO și UE, fără să explice însă ce-ar însemna, de fapt, picul ală de suveranism.

Cine este Dan Gheorghe Dungaciu? Păi un domn profesor universitar, cu multe funcții în trecut, ca și în prezent. Fost secretar de stat ori consilier prin Republica Moldova, acum director al unui institut de științe politice al Academiei, dar și analist de politică externă. Însă unul fără pic de viziune de vreme ce la 20 februarie 2022 a spus, senin, că nu va fi război în Ucraina, chiar dacă toată presa internațională prevestea cu totul și cu totul altceva. În opinia analistului nostru de politică externă (hai să-i spunem așa), la începutul anului era vorba doar despre jocuri politice pe scena lumii, nicidecum despre un iminent conflict armat. Declarația lui Dungaciu din februarie a rămas de pomină pentru că, exact la patru zile distanță, Rusia a invadat Ucraina.

…Nu va fi niciun război, scopul Rusiei e federalizarea Ucrainei (…) Federaţia Rusă, dacă ar vrea să invadeze Ucraina, ar însemna că tot ce am învăţat noi despre ruşi în ultimii ani nu mai e valabil. Tot ce a făcut până acum Federaţia Rusă a fost extrem de bine calculat în termeni strategici, de costuri şi nu rezonează cu nimic o invazie a Ucrainei, nu are cum să controleze Ucraina, chiar dacă o învinge, spunea Dungaciu, la Antena3, repet, cu patru zile înainte ca Putin să declanșeze invazia Ucrainei, încheind cu o concluzie beton armat: Toată lumea ştie că un război nu va fi. Iată că război este de aproape un an. Ba chiar unul devastator și sângeros, în pofida tezelor lui Dungaciu, care, adevărat, nu prea a învățat mai nimic despre ruși, ba chiar poate merge mai des la reciclare dacă tot coordonează masterate – ați ghicit! – de Studii de Securitate.

Revenind la întreaga prestație a domnului profesor în ultimul podcast Evz marca Cristache, pot spune că a fost asemănătoare cu vorbăria din urmă cu 10 luni de la Antena3 – o flecăreală despre nimic, lipsită de Putin, dar cu pretenții.

Citește și:

Un comentariu la „Atunci când Ionuț Cristache nu vrea să audă nimic despre Putin, Dan Dungaciu îl acompaniază”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.