Politica românească n-a dus niciodată lipsă de bufoni. Ba chiar am avut din belşug, numărul lor depăşind producţia unor ţări mult mai mari decât a noastră.
Nu ştiu câţi îşi mai amintesc de Lorin Fortuna, Iosipescu Zambra, Brătianu Cartof, Gheorghe Funar, Florin Mihai Nahorniac, Constantin Mudava, Nuţu Anghelina ori de Ninel Potîrcă, ca să dau doar câteva nume. Însă, dacă sunteţi prea tineri ori i-aţi mai uitat pe vestiţii comici ai politichiei, nu-i o problemă. Pe firmament a apărut unul cât toţi cei amintiţi. Este vorba despre inegalabilul, nemaipomenitul şi vestitul bufon trist Liviu Pleşoianu, deputat PSD, cel care, invocând sondaje doar de el ştiute, este sigur că va câştiga alegerile prezidenţiale.
Dar până la alegerile prezidenţiale mai e ceva vreme, aşa că nu discut acum despre acest subiect, ci doar despre recentele manifestări ale delirului sclipitor marca Liviu Pleşoianu. Aşadar, iată, mai jos, ce scria deunăzi deputatul nostru pe Facebook. Este doar un mic fragment din grafomana sa operă, pe care eu o încadrez la capitolul: inteligenţă în curs de dezvoltare. Iar dacă ar fi să dau un titlu respectivului text, aş alege: Citiţi şi vă cruciţi, ca să-l parafrazez pe Vadim Tudor, un alt bufon de tristă amintire.
…Suntem ființe complexe, cu foame de pâine – dar și cu foame de stele, cu umblet de picior – dar și cu umblet de gând, cu sete de apă – dar și cu sete de zbor, cu dureri de spate – dar și cu dureri de dor. Și România e, la rândul ei, un organism colectiv, cu foame care trebuie potolită, cu sete care trebuie ostoită, cu dor care trebuie alinat, cu gând care trebuie înălțat, dar și cu spirit care trebuie înviat!..., scrie Liviu Pleşoianu pe pagina sa de Facebook, fiind convins că stăpâneşte un delir sclipitor, garnisit cu halucinaţii inteligibile.
În rest, stupiditate lineară, fără intermitenţe.