Pentru Cozmin Guşă, nimic mai firesc decât absurdul: Vrea certificat verde de la SRI, că să nu mai fie catalogat drept propagandistul ruşilor

Atotştiutorul Cozmin Guşă vrea musai să pricepem că nimic nu-i mai firesc decât absurdul. După ce postul de radio controlat de el a fost amendat de CNA pentru propagandă rusă, Guşă s-a hotărât să ceară un soi de certificat verde de la SRI.

Guşă, către Hellvig, directorul SRI: …Având în vedere afirmațiile și deciziile reprezentanților Consiliului Național al Audiovizualului, ce implică posibila colaborare dintre subsemnatul, respectiv colaboratori ai postului de radio ‘Gold FM’, cu autorități/instituții publice din Federația Rusă; Ținând cont de motivele consemnate public de tip ‘propagandă pro-rusă’, pentru care s-a dispus aplicarea (…) amenzii în cuantum de 50.000 de lei  (…) față de activitatea desfășurată de către postul de radio denumit ‘Gold FM”, supranumit în cadrul ședinței publice a CNA în mod incorect și iresponsabil ‘Kremlin FM’, de către membrul CNA Dorina Rusu (…), solicit (…) investigarea  colaborărilor personale cu servicii secrete străine, respectiv a doi angajați ai unor instituții de stat… bănuiți/dovediți că stau la baza defăimării Gold FM și a analiștilor săi.Citește mai mult

Fantasme: Simion se întreabă dacă nu cumva seamănă cu Zelenski, Oana Zăvoranu e pregătită, iar Dăncilă revine

George Simion se întreabă retoric dacă nu cumva seamănă cu Volodimir Zelenski, pentru că, susţine el, aşa zic unii. Tot Simion afirmă că, de fapt, el n-ar vrea să semene cu preşedintele Ucrainei. Cred că poate sta liniştit, n-are cum nici dacă-i veşnic. Încet, încet, mă dumiresc în ce fel de bulă trăieşte el, mai ales că viaţa unui lider maxim al AUR lipsită de utopie poate deveni de-a dreptul sufocantă. Îl încurajez însă. El a simţit ceva, dar seamănă mai mult cu Putin şi deloc cu Zelenski.… Citește mai mult

George Simion, dramoleta remuşcării în Parlament: Îmi cer scuze că l-am apucat de ureche

Felul în care George Simion joacă dramoleta mustrării de conştiinţă, interpretând din nou o arie a pocăinţei în Parlament, mi s-a părut un vârf al făţărniciei.

La 22 martie, George Simion, liderul AUR, l-a tras de ureche pe Iulian Bulai, deputat USR, chiar în timp ce filma momentul agresării. Apoi, plin de satisfacţie, a spus: Bine am făcut că l-am urecheat. Ulterior, Simion a difuzat filmarea făcută cu telefonul său, care a ajuns la RTV, dar şi pe YouTube, ca să-şi arate muşchii în faţa enoriaşilor şi, fireşte, ca să-l umilească pe deputatul USR.… Citește mai mult

Televiziuna burtierelor pătrunzătoare şi chipul teleastului Ciutacu, sub care scrie: Putin ar putea invada Rusia

O raită pe net mă pune în faţa unei pătrunzătoare burtiere RTV, cu textul – Pentagon: Putin ar putea invada Rusia săptămâna acesta. Ce tărăşenie! O culme a războiului: Putin se cotropeşte până şi pe el însuși. Deasupra respectivei burtiere văd chipul teleastului Victor Ciutacu. El invadează însă doar ecranul RTV, transmiţând seară de seară telespectatorilor aiurări concise, memorabile, chiar aforistice, garantate şi de propaganda rusă, cea care l-a aşezat la sfârşitul anului trecut pe primul loc al jurnaliştilor din România.… Citește mai mult

Exaltare: Putin, globaliştii şi sclipitoarele aiurări ale lui Sorin Lavric, ideologul AUR

Sorin Lavric, dreapta, alături de corifeii Claudiu Târziu şi George Simion

Sorin Lavric, considerat ideologul AUR, în pofida faptului că acest partid nu pare a avea nici măcar ideologia galeriei unei echipe de fotbal, are momente de aiurări sclipitoare, greu de ignorat.

Într-un interviu promoţional oferit unei ziariste şi postat pe un site favorabil AUR, Lavric dezvoltă un exaltat discurs despre lumea de mâine, pe care o profeţeşte ca pe una capturată de un supra-stat federal cu un singur parlament, un singur guvern, cu un singur președinte.… Citește mai mult