Coaliția pentru Familie, miracolul, fake-news-ul, conspiraţioniştii şi prostia sau: Pardon, scuzați, bonsoir

Miracol! Coaliția pentru Familie a teleportat un milion de oameni de la un concert de anul trecut la un miting împotriva măsurilor de răspândire a noului coronavirus.

Respectiva Coaliția, cunoscută mai ales după eşecul unui referendum scump şi inutil, un fel de struţo-cămilă autohtonă care zice că-i neafiliată confesional ori politic, dar reuneşte o droaie de asociaţii şi organizaţii religioase, tocmai ne-a dăruit şi un super fake-news. Numai că persoana care a desăvârşit opera ori e proastă, ori e proastă.

Aşadar, ieri, dorind să mobilizeze şi conspiraţionişti din România, Coaliția pentru Familie a postat pe pagina sa de pe Facebook un text, ilustrat cu fotografie, care arăta că, sâmbătă, la Berlin, peste un milion de oameni ar fi participat la un miting împotriva măsurilor guvernamentale de răspândire a noului coronavirus. Textul, care avea titlul: Sâmbătă în Berlin, demonstraţia „Sfârşitul pandemiei – ziua libertăţii”, dorea să demonstreze că la mitingul din Berlin ar fi luat parte nici mai mult, nici mai puţin de 1.300.000 de oameni. Dar nu ăsta-i marele şpil, ci fotografia care-l însoţea. În respectiva imagine, cu adevărat, vedem o mare de oameni. Numai că aceştia nu participau la un miting în Berlin, ci au fost teleportaţi acolo de un eveniment de muzică tehno desfăşurat la Zurich, în 2019 (VEZI AICI). Adică, nu era chiar Mercedes, ci bicicletă, nici haină de blană, ci doar o biată pufoaică.

Ulterior, Coaliția pentru Familie a șters atât textul cu manifestaţia uriaşă din capitala Germaniei, cât și fotografia de la festivalul din Zurich, din 2019, prezentată drept dovada manifestaţie mamut de la Berlin din 1 august 2020, la care, de fapt, au participat vreo 17 mii de oameni, și a scris pe pagina sa de Facebook: …Regretăm eroarea materială din prima postare, fotografia nu era de la manifestația de ieri.

Ca să vezi retractare… dăm drumul la colivie şi privim elefanţii cum zboară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.