Cozmin Guşă, unul dintre vectorii războiului hibrid pe care autorităţile se fac că nu-l văd

Pe toate canalele media de care dispune, Cozmin Guşă susţine că România trebuie să încheie un parteneriat strategic cu Rusia. Ţinând cont de faptul că România este în NATO, iar actualii ei parteneri strategici fac parte din această alianţă care se opune expansiunii militare a Rusiei, pot încadra aberaţia pe care o clamează cel care se vrea întâiul propagandist al Moscovei chiar şi în sfera unei tulburări profunde.

Însă năzuinţa lui Guşă este, până la urmă, opinia sa. Opinia unuia care cu niscai ani în urmă spunea, conform memoriei netului: Rusia este a doua mea patrie. Numai că, dacă povestea legată de fantasmagoricul parteneriat cu Federaţia Rusă poate fi încadrată la opinie, dorinţă, libertate de expresie ş.a.m.d., afirmaţia lui Guşă, repetată, fără nicio dovadă, legată de faptul că România intră în sfera de influenţă a Rusiei nu are legătură cu părerologia.

…România, Bulgaria și hai să numim și Moldova vor fi într-o sferă de influență rusească, desigur, în baza proiectului de control la Marea Neagră, pe care rușii nu vor să-l negocieze…, ca să dau doar un exemplu din informaţiile pe care le răspândeşte Guşă. Informaţii false, evident. Numai că, în opina mea, răspândirea de informaţii false, mai ales în contextul războiul hibrid pe care Rusia îl poartă cu noi, ar cam trebui sancţionată de Codul Penal, mai ales că afirmaţiile lui Guşă pot aduce atingere securităţii naţionale sau relaţiilor internaţionale ale României ori ale unui stat aliat. Ce spune Guşă – conştient, cred eu, că bate câmpii- poate induce panică într-o ţară ai cărei cetăţeni sunt în număr covârşitor în favoarea NATO, dar şi neîncredere în rândul populaţiei.

În rest, răspândirea informațiilor false poate fi un act infracțional, în funcție de context și de scopul urmărit. Dar nu eu hotăresc asta, ci autorităţile care, cel puţin deocamdată, se fac că nu-l văd pe Guşă.

Citeşte şi:

Un comentariu la „Cozmin Guşă, unul dintre vectorii războiului hibrid pe care autorităţile se fac că nu-l văd”

Comentariile sunt închise.