Dan Puric, un nou exerciţiu de incoerenţă la Antena3. De data aceasta, nu în emisiunea lui Mihai Gâdea, ci în cea a lui Răzvan Dumitrescu.
Aseară, după cum văd azi pe site-ul respectivului post tv, afirmând că nu se opune vaccinării, Puric s-a contrazis flagrant. Mai mult a şi politizat aberaţiile debitate împotriva vaccinării, în încercarea de a ascunde o crasă lipsă de logică, ca şi faptul că are legătură cu subiectul ca baba cu mitraliera.
Delirul din ce în ce mai sever al lui Puric, indiferent ce subiect abordează, pe care doar actorul îl crede sclipitor, nu produce decât halucinaţii. Grav e şi că moderatori precum Dumitrescu ori Gâdea vor să convingă telespectatorii că aiurările lui Puric sunt chiar inteligibile.
Există însă o diferenţa între actor, care, la orice apariţie, se aruncă precum broasca în beton, şi madam Soşoacă, hotărâtă mai nou să conducă o campanie de anti-vaccinare de la ea din baie. Spre deosebire de Şoşoacă, Puric se confruntă cu un adaos de năluciri care îl năpădesc din toate părţile.
Cum era de aşteptat, rolul de idiot util, jucat de invitatul lui Răzvan Dumitrescu, a fost din nou remarcat de Sputnik. Aşa că vocea propagandei ruse a catalogat drept fulminantă ultima reprezentaţie a lui Puric la Antena3, în pofida faptului că n-a fost decât una confuză, ieftină şi tembelă. În rest, da, pe ăştia îi au, cu ei defilează.
Coresponden?a din Israel: Nici o persoana vaccinata nu s-a mai imbolnavit grav, economia ?i via?a sociala se deschid rapid