Dana Budeanu, apogeul prostiei: Am foarte multă caterincă; dacă o dau, nu mai vorbiţi şase luni

Prostia Danei Budeanu pare invincibilă şi, cu siguranţă, are oroare de anonimat. Din câte văd pe site-ul stiripesurse.ro, duduia ţine neapărat să intre în cartea recordurilor pentru tembelism.

Dana Budeanu, Verdict… episodul 85, postat pe stiripesurse.ro: …Aşadar, în momentul în care eu mai dispar – şi am acest drept să dispar când vreau… că, spre deosebire de voi toţi, fără excepţie, eu sunt liberă. Eu pot să plec şi să vin când vreau, să apar când vreau, să nu mai apar niciodată, să fac ce vreau.
Aşadar, încetaţi cu conspiraţiile şi cu cine mi-a pus mie pumnul în gură sau nu mi l-a pus. Sau cai verzi pe pereţi. Nu există acest scenariu. Nu există. Puterea pe care io o am este pentru că am foartă multă caterincă pe care, dacă o dau, vorba mea, nu mai vorbiţi unii cu alţii şase luni. Asta-i puterea mea…

Şi iată cum din delirul beţiei de cuvinte aflăm totuşi câte ceva – puterea madamei vine de la flaşneta ambulantă pe care, crede ea, o deţine, fiindcă asta înseamnă caterincă. A face caterincă e cu totul altceva. Însemnă a-ţi bate joc de cineva. Numai că între putere şi batjocură nu există nicio legătură, oricât ar însăila Dana Budeanu.

În rest, nici chiar în România legea nu-ţi interzice să fii neghiob.

DEX: cateríncă sf [At: TDRG / V: ~tar~, ~tir~, ~tri- / Pl: ~nci / E: ucr катеринка] 1 (Înv) Flașnetă. 2 (Fam; îe) A face ~ A-și bate joc / CATERÍNCĂ ~ci f. înv. Orgă portativă acționată de o manivelă și folosită de muzicanți ambulanți; flașnetă. /<ucr. katerynka

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.