Dana Budeanu, fericită din nou că i-a catalogat pe români drept sclavi, şi Occidentul ei de pe altă planetă

Aflu că Dana Budeanu s-a întors din vacanţă printre sclavi, după cum îi numeşte ea pe români, ca să ne prezinte un nou exerciţiu de prostie. Aşa că avem parte iar de oarece distracţie alături de femeia care vizează la titlul de prim bufon în constelaţia PSD.

Dacă o credem pe cuvânt, s-a dus în Occident ca să petreacă o scurtă vacanţă alături de bogaţi, unde, sugerează ea, nu s-ar fi schimbat nimic din cauza pandemiei. De unde am ajuns la concluzia că Occidentul Danei Budeanu e pe altă planetă. Pentru că dacă ar fi fost pe unde spune, nu-şi scotea masca de pe figură. Cert e că sejurul nu i-a prea priit – vorbeşte tot continuu şi incoerent.

Dana Budeanu, Verdict…, episodul 104, postat pe site-ul stiripesurse.ro: ‘Neaţa, am luat o pauză de doua, trei zile dă Occident (…). Aşadar, mai aveţi câteva zile să schelălăiţi cât vrei prin presă, până intră verdictul politic şi vă rupe efectiv pe genunchi (…). Aşadar am făcut o pauză, asta de doua, trei zile… între avioane, între astea. Ştiţi că lumea… bogaţi trăiesc în continuare… ştiţi… şi eu m-am dus să vad cum trăiesc bogaţii… Exact, ştiind pe dinafară, dar am vrut să vad dacă s-a schimbat ceva. Şi, ca să şti voi, aşa, pentru voi, sclavilor, care haliţi tot ce va spun fraierii ăştia, şi, în general, presa, e la fel. Deci nu s-a întâmplat nimic, totul e o vrăjeală etc…

Cum fonfleul legat de Occidentul în care nu s-a schimbat nimic, în pofida pandemiei, nu putea fi susţinută doar cu logoree, iar ameninţările că-i va face campanie electorală Gabrielei Firea până ce va rupe adversarii pe genunchi le-a mai debitat de enşpe ori, Budeanu abordează doct ultimul scandal legată de interlopi. Tot ce a apărut în presă sunt cretinisme, afirmă Budeanu. Numai că aici ne lovim de un ditamai paradoxul, fiindcă, după cum zice chiar ea, nu citeşte, presa din România, care în proporţie de 99 punct nouă la sută, minte. Păi dacă n-o citeşte, de unde ştie că minte. Iar dacă ziariştii mint în proporţie de 99 punct noua la suta, asta însemnă că şi cei de la site-ul stiripesurse.ro, care o promovează, răspândesc tot plăsmuiri, devreme ce au scris gârlă despre Duduieni.

În rest, acest 99 punct nouă la sută îmi arată, încă o dată, că prostia n-are limite, ci doar oroare de anonimat. Şi, da, fumatul dăunează grav sănătăţii.

Un comentariu la „Dana Budeanu, fericită din nou că i-a catalogat pe români drept sclavi, şi Occidentul ei de pe altă planetă”

  1. Ea zice că e trompetista, dar cântă la muzicuţă. În consecință, e muzicuţistă și ne latră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.