Dana Budeanu, fericită din nou că i-a catalogat pe români drept sclavi, şi Occidentul ei de pe altă planetă

Aflu că Dana Budeanu s-a întors din vacanţă printre sclavi, după cum îi numeşte ea pe români, ca să ne prezinte un nou exerciţiu de prostie. Aşa că avem parte iar de oarece distracţie alături de femeia care vizează la titlul de prim bufon în constelaţia PSD.

Dacă o credem pe cuvânt, s-a dus în Occident ca să petreacă o scurtă vacanţă alături de bogaţi, unde, sugerează ea, nu s-ar fi schimbat nimic din cauza pandemiei. De unde am ajuns la concluzia că Occidentul Danei Budeanu e pe altă planetă.… Citește mai mult

Culmea ridicolului: Dana Budeanu explică ceea ce nu pricepe nici ea sau sclavii, matracuca, comisia şi cacofonia

Dana Budeanu a atins o nebănuită culme a ridicolului: explică chiar şi ceea ce nu înţelege. Păi asta da performanţă. Însă tocmai când credeam că aripile prostiei agresive se dezvoltă cu repeziciune, iar cerul se va întuneca mintenaş, văd că doamna influencer a început să se îndoiască de propria perfecţiune.

Dana Budeanu, Verdict… episodul 90, intitulat – Virusul este pentru săraci, postat pe site-ul stiripesurse.ro: ‘Neaţa! Aseară am stat pentru voi şi pentru sclavii care se uită, şi sunt în continuare tot sclavi, şi pentu cei smart, care n-au timp şi e foarte rău că nu au timp, măcar o oră în situaţiile astea… în care ne aflăm… Am stat pentru voi pe site-ul Senatului, unde a vorbit o matracucă care (cacofonie permisă doar madamei – n.m.)… Citește mai mult

Dana Budeanu, delir suprem: ‘Neaţa, imbecililor! Cei cărora li se adresează ar fi sclavi, putori, scame

În pofida faptului că Dana Budeanu lăhăie agresiv şi agramat de o bună bucată de vreme pe site-ul stiripesurse.ro, apropiat de PSD, iată că încă n-a avut loc în Românai o revoluţie proletară.

Oamenii nu ies în stradă cu miile să dărâme orânduirea, după cum şi-ar dori comentatoarea zero barat. Aşa că Budeanu i-a catalogat pe mulţi dintre cei care o privesc şi ascultă pe site-ul menţionat drept imbecili, putori ori sclavi, care nu merită prestaţia ei, devreme ce nu i-ar pricepe îndemnurile.… Citește mai mult

După ce i-a expirat suspendarea pe Facebook, Pleşoianu declanşează «războiul total». Nu-i exclus să atace şi planeta Marte ori pe Vrăjitorul din Oz

Suspendat vreo 30 de zile pe Facebook, Liviu Pleşoianu, deputat PSD, un „războinic al luminii” mai dihai decât Gigi Becali la vremea sa, s-a hotărât să scoată pârleala din perioada în care n-a putut posta printr-un „război total”.

Adevărat, războiul pe Facebook e o decizie uşor de luat. Mai greu e ca Pleşoianu să-i prevadă sfârșitul, dar mai ales pierderile, după ce, de pildă, i-a calificat cetăţeni cu „vocaţie de sclavi” pe românii care nu-i împărtăşeau ideile anti-UE.

Ultimele pagini ale jurnalului de front arată că războinicul nostru a declanşat atacuri asupra lui Jyrki Katainen, vicepreședinte al Comisiei Europene, fost premier al Finlandei, Hans Klemm, ambasadorul SUA la Bucureşti şi Kevin Hamilton, ambasadorul Canadei în România, lovind, prin ricoşeu, în Teodor Meleşcanu, ministrul de Externe, şi în George Maior, ambasadorul Românei în SUA, ca să-l apere pe Ilan Laufer, de care tocmai s-a dezis Liviu Dragnea.… Citește mai mult

Cetăţeni cu «vocaţie de sclavi». Aşa îi cataloghează Pleşoianu pe toţi cei care nu-i împărtăşesc «doctrina» anti-UE

Liviu Pleșoianu, deputat PSD (o voce radicală a acestui partid împotriva Uniunii Europene, motiv pentru care e un răsfăţat al propagandei Kremlinului în România) s-a supărat foc pe concetăţeni fiindcă, după cum spune el, ar avea vocaţie de sclavi.

Într-un mesaj ofensator, scris în cel mai mai pur stil sovietic, Pleşoianu transmite că toţi cei care nu-i împărtăşesc ideile sunt „deformaţi structural” iar aceştia, fiind  împotriva sa, n-ar avea dreptul să-i comenteze postările pe Facebook.

Tot el sugerează că UE ar avea mentalitate de stăpân fiindcă şi-a permis să spună verde-n faţă PSD/ALDE că îngropă definitiv statul de drept.… Citește mai mult