
Dana Budeanu continuă neabătută maratonul prostiei fără intermitenţe cu speranţa că, într-o zi, cine ştie, va fi demnă chiar şi de-o consemnare în vreo carte a recordurilor. Măcar două rânduri.
Moțiunea de cenzură a PSD împotriva Guvernului Orban, de ieri, va rămâne în istorie ca fiind prima care n-a fost dezbătută, pe motiv că nu s-a întrunit cvorumul. Însă influencera noastră atomică îi înfierează pe pesediştii care n-ar fi votat moţiunea, deşi, repet, nu s-a ajuns la urne.
Dana Budeanu, Verdict…, episodul 108, postat pe site-ul stiripesurse.ro: ‘Neaţa nu mai pot sa zic, că e după masă. Am aşteptat moţiunea. Moţiunea n-a trecut. Presa este imbecilă… 99% dintre imbecili, plătiţi de PNL, jubilează că, mamă!, ce nenorocire că n-a trecut moţiune… Nu cred că există scenariu pe care eu, în mafioţeala minţii mele, mi-l imaginez că ar exista şi în mintea lu’ Marcel Ciolacu… Aşadar, population smart: moţiunea a picat de la cinci voturi sau câte dracu au fost – cinci, şase, habar n-am, cam aşa. Pentru presa haşhtag, plătită de PNL, adică pentru presa de dreapta, dar şi pentru cetăţenii din România, să se înţeleagă cine a nu a votat, să vă explice Dănuţa. Aşadar… lista celor care nu au votat moţiunea PSD împotriva guvernului PNL… a fost: Carmen Dan, şefa la jandarmi… care vorbeşte cu priza… Doi: viaţa voastră, Mitralieră… Mitralieră, mă… al doilea din cinci sau şase care n-au votat. Doi afiliaţi care nu există… Ăştia n-au votat…
Şi delirul continuă, precum în teatrul absurdului, cu aprofundarea listei celor cinci şase care n-au votat, nu ştie exact câţi, deşi, aşa cum spuneam mai sus, moţiunea n-a fost dezbătută şi, fireşte, niciun parlamentar de la PSD n-a votat, pentru că n-avea ce vota devreme ce demersul PSD n-a fost dezbătut din lipsă de cvorum. Numai că, iată, Dana Budeanu este singura făptură de pe planetă care ştie că parlamentarii PSD ar fi votat la ultima moţiune, mai puţin cei de pe lista neagră, – Carmen Dan şi Rădulescu Mitralieră etc, găsiţi responsabili de eşecul demersului PSD.
Culmea prostiei întruchipate, chiar şi pentru cei mândri de ea, precum influencera noastră, convinsă că moţiunea a picat de la cinci voturi, e că stiripesurse.ro, site-ul care vinde comentariile tembele ale Danei Budeanu drept verdicte, scrie azi limpede în legătură cu moţiunea de cenzură de ieri, citând presa străină: …Potrivit agenției de presă, atât dezbaterea, cât și votul au fost anulate din cauza lipsei de cvorum în Parlament, ajutându-l pe Orban să respingă tentativa…
În rest, da, teatrul absurdului. Votul din mintea Danei Budeanu n-a existat, oricât ar vorbi Carmen Dan cu prizele şi le-ar întreba unde a dispărut Mitralieră. Aşa că mare atenţie: după cum am mai spus, fumatul dăunează grav sănătăţii.
Aseara, agramata a fost adusa la Antena 3 de Gadea. Are nevoie de confirmare, sa se stie sigur ca e de-a lor, fara dubiu. Este este tot confuza si lipsita de logica elementara, dar trebuie confirmat ca mahalagioaica serveste partidul sau o parte din el, in frunte cu Firea. Cine a urmarit cat de cat emisiunea, a aflat de la semidocta ca ea este cea mai desteapta din aceasta lume, iar noi, restul, niste prosti, ba trebuie sa fim si fericiti ca o avem printre noi. Emisiunea de aseara cu agramata, un afront la adresa telespectatorului, a fost o alta mare mizerie marca Antena 3.
Budeanu spune grobian si toxic exact ce isi doreste PSD, cu precadere in teritoriu. Romania sa fie tinuta in intuneric de baronii locali, sa nu se dezvolte, sa nu priveasca spre UE si lumea civilizata, virusul nu exista, e inventie. Matracuca vrea ca oamenii sa astepte in continuare pomeni, sa fie manati de preoti de la spate si sa creada ca Occidentul e diavolul.
Dana Budeanu este un produs extrem de toxic, identic cu Vulpita. Nu sunt sigur daca a doua este constienta ori nu de prostia pe care o imprastie printre fanii ei, dar cu siguranta Budeanu e constienta de mizeria pe care o improsca in jur si chiar ii place sa se balaceasca in ea.
In speranta ca e reciclabila, valorificarea mizeriei lasate in urma de individa care murdareste tot ce atinge pentru a fi vizibila poate ajuta agricultura.