O fotografie cu Dâncu, Buşcu şi Dragnea cât o reglare de conturi

Liviu Alexa, jurnalist, fost preşedinte la PSD Cluj, unul dintre apropiații lui Liviu Dragnea, este un personaj extrem de controversat. Aşa că nu pot spune dacă fotografia cu Doru Buşcu, Liviu Dragnea şi Vasile Dâncu, pe care a publicat-o ieri, este o dezvăluire ori, mai repede, o reglare de conturi. Importat este că imaginea arată o stare de fapt.

În contextul în care Cațavencii, revistă condusă de Doru Bușcu, a publicat o copertă acidă la adresa noii conduceri a PSD, din care face parte și Vasile Dâncu, Liviu Alexa postează în ziardecluj.ro fotografii cu Doru Bușcu, Liviu Dragnea și Vasile Dâncu, dar şi explicaţiile de rigoare, sub titlul: Poze în premieră cu Liviu Dragnea înconjurat de prietenii Vasile Dâncu și Doru Bușcu, deasupra unui tort cu minioni. La 5 ani după, întrebarea este cine a fost Felonius Gru?

…Să nu considerați acest pamflet vizual (este vorba despre coperta la care m-am referit mai sus -n.m.) un act de trădare a prieteniei pentru Vasile Dâncu din partea lui Doru Bușcu. Libertatea editorială, deși e greu de înțeles de către unii acest lucru, este mai presus decât facturile încasate de la PSD de către Bușcu sau Vasile Dâncu, spun asta pentru că și pentru mine, care am încasat bani de la PSD, în vremuri în care nu dețineam funcții politice, libertatea editorială de a-l critica pe Liviu Dragnea sau pe alți lideri mai mici din PSD a existat (…) Suntem în 2015 și Liviu Dragnea își sărbătorește ziua în fața tortului, zâmbește relaxat înconjurat de două personaje, de doi apropiați, cu adevărat apropiați: Geniul și Prietenul. Geniul e Doru Bușcu, care îi dă sfaturi lui Liviu, abia ales președinte al PSD, și căruia îi prevede un mare viitor. Prietenul, cu P mare, este Vasile Dâncu, omul căruia Liviu i se confesează ca un frate, așa cum și Liviu este fratele pe care Vasile nu l-a avut. În fața lor, oameni ce, la un moment dat, în doar câteva luni vor începe să conducă și să fasoneze România, un tort absolut haios cu niște minioni simpatici supervizați de la înălțime de infamul Gru, scrie Liviu Alexa în ziardecluj.ro.

Până ce vom vedea la TVR o emisiune a lui Ionuţ Cristache cu Mircea Dinescu şi Doru Buşcu – invitaţi speciali, în care li se va explica tâmpiţilor cum este răstălmăcit trecutul, apropo de facturile încasate de la PSD de către cel care conduce Caţavencii, aşa cum arată Liviu Alexa, citiţi ce scriam despre Doru Buşcu în urmă cu 9 ani: Doru Buşcu nu uită trecutul, dar şi eu am memorie bună.

Şi nu este singurul articol pe care l-am scris de-a lungul vremii în insolent.ro despre Buşcu, un cameleon pe soclul căruia se va căţăra doar greaţa.

Un comentariu la „O fotografie cu Dâncu, Buşcu şi Dragnea cât o reglare de conturi”

  1. De doi ani si mai bine presa scrie despre sumele fabuloase pe care Buscu le ridica de la PSD, via Horia Mihalcescu. El, Buscu, neaga, zice ca nu-i adevarat, dar banii, veneiti de la stat catre partid, au curs girla in vrema jupanului Dragnea si e posibil sa curga si acum. Vad ca acum l-a dat in git si Alexa de la Cluj, omul lui Dragnea – spune exact ce zicea Newsweek in 2018

    https://newsweek.ro/investigatii/caracatita-jurnalistilor-si-analistilor-platiti-de-psd-cu-10-milioane-de-lei-din-bani-publici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.