De ce nu depun plângere cei pe care brokerul Cristian Sima i-a păgubit cu 4 milioane de Euro

Scandalul declanşat de fuga lui Cristian Sima a intrat în faza schimburilor de replici acide ori hazlii. De pildă, Cristian Tudor Popescu îl compară pe broker cu un Vîntu avortat.

În replică, Sima susţine că el – om cinstit – n-a furat, ci a pierdut doar 4 milioane de Euro, nu 300, aşa cum afirmă ziaristul. Astfel, gâlceava a căpătat oarece culoare. Poate, o să mai aflăm şi ce alte investiţii a făcut Bogdan Chireac, ca să dau doar un exemplu, însă cam atât. Şi nici combustibil politic nu pare a mai avea telenovela asta, care, iată, nu interesează masele largi, populare.

După ce Sima a spus, tot unui ziarist, ca să priceapă toţi investitorii: „…băi, aveţi speculaţii nereuşite, staţi cu ele, poate cine ştie, se întâmplă şi recuperaţi”, lucrurile chiar s-au limpezit. Dar să vă traduc: „Băi  – transmite Sima către grosul celor care i-au dat bani  – staţi dracu în banca voastră, nu mai faceţi valuri. Şi voi ştiţi, şi eu ştiu că sumele tranzacţionate sunt, aşa…cam ştiințifico-fantastice. Carevasăzică, ce nu deţii în realitatea obiectivă, nu ţi se fură. Capisci?”.

Însă, sincer, sper să n-am dreptate. Chiar doresc să-l văd pe omul de afaceri Radu Dimofte că face o ditamai plângere penală împotriva lui Sima, fiindcă poate arăta de unde provin sumele investite, ce impozite s-au plătit ş.a.m.d. Sau aş vrea să-l aud chiar pe Daniel Dăianu – altul care a mizat pe flerul financiar al lui Sima – că-i cere socoteală brokerului. Mai ales că omul, doctor în economie, a ocupat fotoliul de ministru al Finanţelor în juna noastră democraţie. Apoi, de europarlamentar ori de consilier al premierului Ponta. Ca să nu mai spun că, înanite de 1989, activa chiar în cadrul spionajului.

Chiar dacă nu mă subjugă subiectul, am curajul să pun pariu p-un mic şi-o bere, „La Cocoşatu”, că nici Dăianu nu va depune vreo plângere împotriva brokerului. Prietenii ştiu de ce.

2 comentarii la „De ce nu depun plângere cei pe care brokerul Cristian Sima i-a păgubit cu 4 milioane de Euro”

  1. Sunt multi, PREA MULTI BANI NEGRI in joc…
    Motiv pentru care NIMENI nu va depune plangere…
    Deh, „prietenii stiu de ce”…
    🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.