search
top

De ce-s miniştrii lui Ponta putred de bogaţi

M-am prins de ce miniştrii Guvernului Ponta sunt foarte  bogaţi. Ei bine, pentru că social-democraţia modernă se axează  pe o reformă treptată a lacomului sistem capitalist – cu ţelul de a-l face mai echitabil.

În consecinţă, subalternii lui Ponta sunt putred de bogaţi tocmai pentru ca pulimea să înţeleagă – o dată pentru totdeauna – că  şi un om cu foarte mulţi bani poate pricepe care sunt problemele (echitabile) ale unui sărac. Fac pariu însă că, la final de mandat,  miniştrii lui Ponta vor avea câteva dileme. Una dintre ele va fi legată de sărăcia care are totuşi oarece satisfacţii ascunse. Altfel, cum de încă au rămas atâţia muritori de foame în scumpa noastră patrie?

Şi mai este un motiv pentru care Ponta se bazează doar pe oameni bogaţi. Dacă cei din cabinetul său, săraci fiind, ar face prostii, ar fi socotiţi nebuni. Însă dacă-s bogaţi şi-o dau în bară vor fi catalogaţi doar drept nişte excentrici.

One Response to “De ce-s miniştrii lui Ponta putred de bogaţi”

  1. Sunt putred de bogati spune:

    pentru ca, la sfarsit de mandat, sa aiba si mai multi bani. Simplu, nu?

Scrie un comentariu

top