Update. De la teatul absurdului la Dan Diaconescu

Nu comentez deocamdată arestarea lui Dan Diaconescu. Şi asta pentru că toată tărăşenia seamănă cu o piesă din teatrul absurdului. Nu exagerez. Mulţi ştiu despre ce-i vorba, dar vorbesc despre farfurii zburătoare. Ba chiar am auzit îndemnuri la solidaritate.

Pentru că tot suntem în zodia fotbalului, povestea asta despre care se vorbeşte în păsărească îmi aduce în minte o veche meteahnă a regimului comunist din Coreea de Nord – dacă echipa naţională pierde, meciul nu s-a jucat pentru nord-coreeni. Pe nici un canal media din ţara comunistă nu se suflă o vorbă despre partida de fotbal, iar dacă totuşi se vorbeşte, nu există decât varianta victoriei, ca în filmul de mai jos.

Nu-mi bat capul nici să aflu dacă, la rândul său, filmul postat pe Youtube a fost trucat, doar pentru că se ştie cum procedează nord-coreeni, cum nu mi-am bătut capul niciodată să aflu unde-i îngropată Elodia ori când se va întoarce să vorbească ea la „Dan Diaconecu în direct”.

23.06.2010

O distinsă doamnă a scris: „Cred că lui Dan Diaconescu îi place imaginea sa, în tricou portocaliu şi cu cătuşe la mâini. A ieşit pe uşa DNA cu braţele ridicate, să le vadă toată lumea, şi, cu un aer de erou neînţeles, victimă a unei justiţii absurde….”

Nu cred că el se doreşte un erou neînţeles. A fost chiar explicit cu tricoul său roşu-portocaliu pe post de piesa de rezistenţă – seamănă izbitor cu cele purtate de către  deţinuţilor din celebra închisoare din Guantanamo.

Mesajul pe care doreşte să-l transmită: veşmânt portocaliu aprins, cătuşe, carceră (egal) fără scăpare. Să vedem însă câte puncte de rating va face.

3 comentarii la „Update. De la teatul absurdului la Dan Diaconescu”

  1. Diaconescu nu are cu presa nici in clin nici in mineca. Este spagar sau spagasin sau spertar sau cum vrei sa-i spui. Chiar el a anticipat ca asa o sa i se intimple, ca o sa fie arestat. Stia ca il maninca degetele. Daca s-ar face cu adevarat justitie in Romanai, ar fi luat pentru avere, pe care nu o poate justifica in veci, dar nu cred ca i-a cazut tot scutul de protectie.

  2. Gestul lui diaconescu,cu mainile ridicate,la iesirea de la DNA, in semn de VICTORIE,seamana IZBITOR de MULT,cu gestul tov.teo trandafir facut in parlamen ,la votare motiunii de cenzura impotriva guvernului BOC.Doi CIRCARI in aceeasi piesa .DACA N-AR FI TRAGIC, AR FI COMIC ! Astept sa aflu AUTORUL piesei si REGIZORUL.In rest vizionare placuta,pentru misei si lachei !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.