Codrin Ştefănescu pare obsedat de puciul pe care nu reuşeşte să-l dea în partid. Culmea absurdului însă: după ce cheamă la complot, tot el găseşte antidot la propria conspiraţie.
Codrin Ştefănescu, 25 mai a.c., pe pagina sa de Facebook: …Se vede din spatiu ca PSD a devenit o penibilā anexā a PNL si a lui Iohannis. Cā suntem timizi si speriati sā nu ne supārām sefii din umbrā! Cā ne delimitām, la ordin, de toate mesaje din trecut! Cā numele Dragnea, Codrin, Olguta, Serban, Plesoianu, Nicolicea, Iordache etc., sunt interzise de noua conducere a PSD… Sunt demisi, pe bandā rulantā, toti membrii curajosi interzisi de sistem. Sunt alungate toate vocile puternice care au dat acestui partid vigoarea de altādatā. Gata! Ajunge! Parlamentarii, primarii, liderii judeteni, sutele de mii de membri ai PSD trebuie sā-si recupereze urgent partidul!…
Şi taman când credeam că se declanşează ditamai răzmeriţa în partid, nema puterinţa. Cei pomeniţi mai sus de pucistul nostru de serviciu, mai puţin Dragnea, care-i distanţat o periodă, n-au dat semn că le fierbe-n inimi răzvrătirea. De pildă, Olguţa Vasilescu vrea iar să dărâme Guvernul cu ajutorul întregului partid, Şerban Nicolae are un meci cu ministrul de Interne, iar Liviu Pleşoianu continuă să ţină discursuri la pereţi despre el însuşi.
Consensul interzişilor imaginat de Codrin Ştefănescu s-a risipit ca pulberea-n vânt, însă, culmea, chiar el găseşte antidot la propriul complot şi, exact la o zi de la chemarea la lupta ce mare în partid, scrie pe pagina sa Facebook: …Noi, civilii, vom lupta pentru ideile care ne-au consacrat si pentru care am fost votati. Asa cum am fācut si acum 30 de ani la Revolutie! Iar ideea ruperii PSD e total neavenitā. Fiti aproape, avem nevoie de voi toti!
În rest, da, statornicia traseistului sau de la: Gata! Ajunge! până la: Ideea ruperii PSD e total neavenitā.
Partea cea mai de jos a polticii romanesti face, de 30 de ani incoace, cele mai prospere afaceri cu statul. Aici e buba cea mare.