
Iată că am ajuns şi în momentul în care eterna şi fascinata Alina Mungiu-Pippidi ne spune, verde-n faţă, ce trebuie să facem noi, ca naţiune. Am deja senzaţia că parcă s-ar pregăti să-l eclipseze până şi pe Ceauşescu. Ei bine, după cum aflu din articolul Statul de drept, decăzut din drepturi în noua Comisie Europeană, publicat de Mungiu-Pippidi în romaniacurata.ro, noi, românii, indiferent unde ne-am afla, trebuie musai s-o susţinem pe Rovana Plumb pentru funcţia de comisar european, chiar dacă, după cum spune chiar autoarea, pesedista n-ar fi chiar de „premiul Nobel”.
Nu-i nevoie să vă spun acum cine-i Rovana Plumb, o mare admiratoare a lui Liviu Dragnea, fost lider al PSD, cel care parcă dorea să ne scoată din UE, şi nici ce-a făcut, a scris toată presa, aşa că-i hai să vedem ce spune vajnica analistă.
Alina Mungiu-Pippidi, în articolul menţionat: … În acest context de realism, trupa de românași care și-au dovedit talentele mai ales la contracte cu un stat denunțat ulterior ca penal sau pe diurna SIE nu fac bine că se agită contra Rovanei Plumb. Nu o fi ea de premiul Nobel, dar odată ajunsă acolo testul nu mai e pentru ea. E pentru voi, ca națiune capabilă să jucați de la egal la egal, sau cerînd mereu un statut de rangul doi. Oricît aș fi eu de român din diaspora, m-aș feri să îmi spăl rufele în public la audierea ei. Belina nu e Watergate, cum a încercat Rareș să vă facă să credeți. Rareș o fi băiat fermecător, dar nu are nicio competență pe Constituție sau integritate. Prost însă nu e. De asta vă zic, pricepeți cum se joacă jocul și nu mai jucați, indiferent care e piesa, rolul celui care cere palme cînd s-a hotârît deja că nu e corect politic să se mai dea palme.
Oricât ar fi de confuz acest text, sunt sigur că toată lumea a înţeles că noi, ca români, am fi diferiţi faţă de comunitatea din care ar provi Mungiu-Pippidi, altfel nu scria: „E pentru voi, ca națiune capabilă să jucați de la egal la egal…” Aşa că până ce vom afla cu precizie ce a vrut să transmită, spun doar: Vive la différence!
Legat de Belina nu e Watergate, aşa cum spune Alina Mungiu-Pippidi, ca să minimalizeze implicarea Rovanei Plumb într-un scandal de pomină, hai să clarificăm povestea. Afacerea Watergate este denumirea atribuită unui scandal politic din SUA (anii ’70), în care au fost implicaţi oameni politici până la cel mai înalt nivel, motiv pentru care preşedintele Richard Nixon a demisioant. Afacerea Belina este denumirea dată de presa din România unui scandal în care au fost implicate tot personaje politice la nivel înalt, printre care şi Rovana Plumb, în calitate de fost ministrul al Mediului și Schimbărilor Climatice. Însă, dacă ea are sau nu vreo implicare în respectiva afacere n-o să aflăm niciodată. Anul trecut, Parlamentul, controlat de PSD, nu a încuviinţat urmărierea penală a Rovanei Plumb de către procurorii DNA.
Doamna Cameleon cum de nu va venit aceasta idee și mai devreme, când tot statul PSD lupta pentru la manjirea imaginii Codrutei.
Nu prea e de comentat ci de mirat.
Oare cine mai plătește pe aceasta doamna fabricanția de Inepții pe care nu le mai înghite nimeni? Sa fi aspirator de injurii este o calitate totuși, dar cui folosește sa dea bani pe așa ceva este greu de înțeles. Dacă vine dela “rusi” ar fi prea prosti sa o folosească.!!!
Cucoana asta nu e un camelon, stimate Valentin. Un camelon isi schimba culoarea ca sa vaneze, sa supravietuiasca. Mungiu-Pippidi este doar facatura a indelungatei tranzitii, una care isi aroga merite imaginare. Este foarte usor sa faci pe „societatea civila” atunci cand primesti bani de la stat. Nu, duamana Mungiu? Sau vreti sa spuneti ca SAR nu primeste bani publici. Daca e asa, scrieti asta in romaniacurata… ia sa vedem.
Madame pipi…di, existenta dtra. ca planeta, a expirat. Nu Mai sunteti populata decat cu pietre si praf cosmic. Mai pica cate o „comeata” pe suprafata intinsa, gata sa plesneasca, dar nu va deranjeaza. De ce? Sunteti o planeta moarta, orbitant in jurul unei stele , de-abia licarind.
Mie nu mi-a plăcut niciodată Alina Mungiu, _voua da_asta nu înseamnă că nu-i respect pregătirea și inteligenta_voi o faceți numai când va convine_si-n articolul de fata da dovada și de inteligenta și de cunoașterea mecanismelor politicii europene. Bravo doamna Mungiu, dacă ați reușit să-i enervați pe foștii susținători, înseamnă că sunteți un om corect, realist și imparțial. Felicitări!