Fulminantul eșec al lui George Simion peste care madam Șoșoacă toarnă un amalgam de invective

Piața Victoriei a fost luată cu asalt de protestatari, titra bombastic site-ul RTV. De fapt, protestatarii lui Simion, căci despre ei este vorba, au venit ieri în Piața Victoriei ca s-o elibereze de cotropirea preopinentei madam Șoșoacă, care le bruia mitingul. Cea din urmă, împreună cu o mână de susținători, o luase înaintea lui Simion, instalându-se pe o tribună în fața Guvernului de unde emitea cunoscutele flecăreli.

Faptul că Diana Iovanovici Șoșoacă se afla deja în Piața Victoriei atunci când George Simion, liderul AUR, a ajuns acolo, alături de alți manifestanți, a creat în rândul celor din urmă o stare de extremă iritare. Șoșoacă e huiduită. Apoi, bâlci. Moment greu, muzica tace, iar cele două tabere își dispută zgomotos supremația asupra scenei ocupate vremelnic de Șoșoacă. Toată tărășenia degenerează într-un scandal de pomină presărat de invective, îmbrânceli, lovituri la țurloaie, în finalul căruia senatoarea atomică strigă ca din gură de șarpe către Simion: Trădătorule, ți-ai bătut joc de AUR!, Simioane, Iudă! Iudelor! Iudelor! Deci ne-au scos nouă microfoanele şi le-au pus pe ale lor, ca să nu avem voie să vorbim!, Avem nevoie de jandarmi! Ajutor! Ajutor. În replică simpatizanții lui Simion clamau: Huo!, Huo!, Șoșoacă dă-te jos! Jos scena!

Mult trâmbițatul miting condus de Simion, la care liderul AUR anunța participarea a 10 mii de oameni, a fost un fiasco de proporții, cu sau fără prestația extraordinară a madamei Șoșoacă și ridicolul de rigoare. Marea supărare a fost pricinuită de faptul că la mitingul în urma căruia AUR spera să-și ia țara înapoi nu s-au strâns mai mult de 3-4 mii de oameni. Adevărat, ceva mai mulți decât la nunta de la Măciuca, unde erau așteptați tot vreo 10 mii de oameni, dar prea puțini pentru pretențiile liderului maxim. Gâlceava și împroșcarea cu spută din Piața Victoriei dintre simpatizanții lui Simion și cei ai madamei Șoșoacă e doar un amănunt al chestiunii.

În rest, da, Simion, eroul propriei sale povești de mărire, nu pricepe în continuare nimic din politichie, iar renumele său crește cu fiecare fulminant eșec.

Citește și:

Un comentariu la „Fulminantul eșec al lui George Simion peste care madam Șoșoacă toarnă un amalgam de invective”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.