Imediat după război, românii îi aşteptau pe americani ca să-i scape de sovietici. Şi i-au tot aşteptat, în zadar, timp de mai bine de 40 de ani. Americanii n-au venit nici după ce a căzut Cortina de Fier. Însă, drept recopensă, ne-au primit în NATO, în pofida lui Brucan, cel care profeţise că, timp de vreo 20 de ani după momentul 1989, n-o să ne iasă mirosul comunismului din piele. În ce priveşte Axa Washington – Londra – Bucureşti, a rămas doar un vis de mărire, foarte îndepărtat.
Însă, deunăzi, lovitură de teatru! Însuşi premierul chinez Li Keqiang a afirmat că România va deveni un Tigru al Europei. Sincer, nu ştiu de ce Li Keqiang ne-a comparat cu Thailanda, Indonezia, Filipine sau Malaezia, ţări care au cunoscut acum câteva decenii o creştere economică cu totul spectaculoasă, catalogată atunci drept un adevărat miracol al Asiei.
N-au venit americanii, dar, iată, vin chinezii. Sau cel puţin aşa ni se spune. Miracolu-i aproape. Acesta pare să fie şi motivul pentru care premierul Ponta susţine că vizita premierului Li Keqiang este un alt moment istoric pentru România după intrarea în NATO şi UE. Numai că momentul ăsta istoric trebuie să ne sporească exigenţa faţă de noi înşine: partenerii chinezi „ne dau, dar nu ne băga-n traistă“, aşa cum s-a exprimat Victor Ponta în înţelepciuna sa. Şi, ca să-i măresc orizontul premierului nostru, mai adug un proverb desprins însă din înţelepciunea milenară a poporului chinez: „Apa de departe nu stinge focul“. Fiindcă nu-ş de ce dracu’ cred că aşa va suna şi mesajul de la Bruxelles – în cazul în care se leagă povestea cu chinezii.
Cert e că după ce i-am aşteptat 40 de ani pe americani, iar, apoi, vreo 20, fără succes, pe occidenali, ca să ne ocupe economic, acum, aşteptăm, din nou, viitorul luminos din China.
Şi uite aşa, această nouă aşteptare, pe care Guvernul a ridicat-o la rang de realizare de excepţie, ne dă iluzia că facem şi noi cu adevărat ceva. În realitate, doar murim încet, dar sigur, privind resemnaţi cum premierul Ponta scumpeşte tot ce se mai poate scumpi în ţara lui – aţi ghicit! – Sfântul Aşteaptă.