La emisiunea lui Robert Turcescu, de la B1 TV, Ion Cristoiu a spus: „Dacă mai faceţi emisiuni din astea, nu mă mai chemaţi. Eu, la Biserica Adorării lui Traian Băsescu, nu mai vin.“ Propoziţia, rostită în urma disputei dintre Cristoiu şi ceilalţi participaţi la emisiune lui Turcescu, era legată de terenul achiziţionat de Ioana Băsescu, dar şi de reacţia preşedintelui.
Dacă tot a venit vorba, trebuie spus faptul că, în România, sunt zeci de lăcaşuri ale adorării baştanilor noştri politicieni. Bisericile Adorării lui Băsescu, a lui Ponta ori a lui Antonescu sunt primele în top. Însă îi avem şi pe cei care merg cu evlavie la Lăcaşul Proslăvirii martirilor Adrian Năstase ori Gigi Becali, ca să dau doar două exemple. Şi iată că au trecut aproape 24 de ani de când Nicolae Ceauşescu – cel care se dorea singurul preaslăvit – a sfârşit cu spatele la zidul cazărmii din Târgovişte, iar monoteismul comunist s-a vărsat în găleata cu pluripartidism.
Acum, locuitorii plaiurilor mioritice pot merge în ce parohie doresc. Dar avem o mare problemă, pe care nu am depăşit-o: prima condiţie a venerării moaştelor este să nu duhnească, fie şi întru slava democraţiei noastre orginale.
Din păcate, cu cât ne apropiem mai mult de europarlamentare sau prezidenţiale, cu atât aerul din lăcaşele adorării devine tot mai greu de respirat. Ca să nu spun că este chiar pestilenţial.