În vremea coronavirusului, distanţatul Adrian Năstase proroceşte «noua eră» de sub semnul Caprei

Distanţat la moşia sa de la Cornu, Adrian Năstase proroceşte: Va începe, indubitabil, o nouă eră.

Mi-am reamintit istoria unor cetati asediate, dinafara sau dinauntru. Timpul va dovedi daca deciziile luate in aceste saptamani au fost sau nu corecte. Va incepe, indubitabil, o noua era…, scrie Năstase pe blog, inspirat de faptul că i-a fătat o capră… PS Una din caprele noastre de la Cornu a fatat… Viata merge inainte.

Nu comentez chestiunea cu cetatea asediată dinăuntru pentru că aşa-i atunci când îţi fată capra, eşti euforic.

Mă întreb însă: să fie vorba despre un fel de New Age în vremea coronavirusului? E greu de spus, mai ales că profetul Năstase nu dă amănunte, dar deja am aflat câte ceva de la el – noua era stă sub semnul Caprei.

Dacă-i aşa, ar trebui să-i găsim noii ere şi un slogan pe măsură, inspirat, fireşte, din învăţăturile lui Adrian Năstase către naţiune.

De pildă: Orice poate să fie obiect din China, după cum spunea fostul premier atunci când avea oarece probleme penale. S-ar potrivi mănuşă în actualul context. Sau să luăm câte ceva din: Ne tot plimbăm cu corupţia în gură, o scoatem afară, o întoarcem înăuntru, corupţia, vreau să spun. Un alt punct de plecare ar fi panseul lui Năstase plin de inţelepciune: Unii mai mici o au mare, alţii mai mari o au mică. Dar mă gândesc şi la: Banii ăştia provin dintr-o realitate care este demonstrabilă.

În rest, da, plictiseala este o pacoste pentru oamenii putred de bogaţi.

3 comentarii la „În vremea coronavirusului, distanţatul Adrian Năstase proroceşte «noua eră» de sub semnul Caprei”

  1. Sa facem o cheta si ii trimitem vanitosului din Cornu un spor de penibilitate.

  2. Iluzia perfectiunii de care sufera Nastase ii scoate la iveala doar aroganta.

  3. Capra lui Adrian Nastase va avea mereu ugerul cel mai mare. Din obisnuita, a doua natura

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.