Marcel Ciolacu, liderul PSD, face campanie electorală la Antena3 pentru Gabriela Firea. Nu-i hărăzește chiar fotoliul de la Cotroceni, fiindcă, după cum se spune, Ciolacu i-a obturat doamnei de ceva vreme culoarul prezidențial, dar pare a-l deschide pe cel pentru funcția de primar general.
Trebuie să ai anumite afinități să fii primar general şi de sector, trebuie să îți placă şi să înţelegi acest lcuru. Din punctul meu de vedere cred că cel mai bun candidat de departe, nu numai de la PSD, ci de la toate partidele, va fi doamna Gabriela Firea, a spus Ciolacu la Antena3.
Îmi este foarte greu să pricep ce vrea să zică Ciolacu atunci când vorbește despre afinități. Probabil, traducând din română în română, există posibilitatea ca primăria Bucureștiului să fie condusă iar de un domn pe nume Pandele, din Voluntari? Deocamdată e doar e ipoteză, firește. Chiar nu sunt ferm convins că Marcel Ciolacu va merge pe varianta tocmai anunțată, de vreme ce are șanse s-o dea în bară. Spun asta pentru că ultimul mandat al Gabrielei Firea la primăria capitalei a fost catalogat de mulți drept un mare dezastru, cu consecințe care încă se simt din plin.
În rest, sper că vechea vorbă a Gabrielei Firea: Bucureştenii au de ales între o certitudine, şi acea certitudine sunt eu va rămâne doar în istoria monumentalelor gafe și nu se va revărsa din nou.
Citește și:
Un comentariu la „Marcel Ciolacu i-a obturat Gabrielei Firea culoarul prezidențial, dar zice că o vrea la primărie. Mai vedem”