Nici nu se pronunțase instanța în ce privește arestarea preventivă a lui Niculae Bădălău, că Ion Cristoiu și Ionuț Cristache, acești Lolek și Bolek ai presei românești, boceau de mama focului într-un podcast Evz – vai ce-a mai făcut DNA-ul.
Bocetul ca bocetul, fiindcă n-ar fi prima dată când cei doi îl jelesc pe unul reținut de DNA, ulterior arestat, însă lucrurile au mers mult mai departe. Aș putea spune că avem deja o premieră în presa românească postdecembristă. Adică, un jurnalist, care clamează zilnic echidistanța, mărturisește public că se înclină în fața unui baron PSD aflat la beciul domnesc. Am zis premieră pentru că nici când l-au luat pe Dragnea n-am auzit pe cineva declarând că-i gata să-i facă temenele, fie el chiar activist.
Pe scurt, încă de la începutul podcastului Evz, Ion Cristoiu îi spunea lui Ionuț Cristache: …deja mă înclin în fața domnului Bădălău. De ce? Ei bine, aflăm tot de la Cristoiu: Bădălău este primul politician care dă bani din buzunar. Omul nu a folosit funcția lui pentru a obține foloase necuvenite. A dat niște bani. El nu a folosit funcția…
Adevărat, Cristache a încercat, timid, să-l contrazică pe maestru, afirmând că nu sunt chiar bani din buzunarul lui Bădălău, că ar fi vorba despre un para-ndărăt, dar Cristoiu nu suportă să fie contrazis și i-a tăiat-o scurt. În consecință, Cristache și-a însușit întocmai și la timp opinia interlocutorului. Până acum, bănuiam că Ion Cristoiu se înclină adânc doar în fața lui Putin. Iată însă, după cum aflăm chiar de la el, face plecăciuni și în fața lui Bădălău, deși, paradoxal, îl consideră un pește mic pe care scrie pește mare.
Niculae Bădălău, încă vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi, acuzat de procurorii de trafic de influență și dare de mită, se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei sentințe definitive. Însă să declari senin, cu mândrie proletară, că te înclini în fața domnului Bădălău fiindcă ar fi dat bani din buzunar, gogomănie sesizată până și de Cristache, e de-a dreptul abisal. O prăbușire într-un ridicol care atinge chiar sublimul. Întrebare e: cine te mai poate scoate de acolo?
Citește și:
Un comentariu la „O nouă etapă în drum spre penibil: Cristoiu, acompaniat de Cristache, se înclină în fața lui Bădălău”