Din ciclul-Stai jos, nota 4: Simion le-a vorbit unor admiratori ai lui Putin despre Dante, dar a dat-o în bară

În timp ce suveranista Şoşoacă aiura pe la Sibiu în stil New Age, cu speranţa că va unifica toate spiritele pure pentru că poporul român trăiește cu o vibrație foarte joasă, un alt suveranist, George Simion, bătea câmpii la Florenţa. Acolo, s-au reunit mai mulţi lideri europeni ai extremei drepte, care nu odată și-au afirmat simpatiile față de Vladimir Putin, pentru a pune la cale remodelarea Europei.

Până la efectiva remodelare, patriotardul Simion a vrut să le arate politicienilor reuniţi la Florenţa că-i cult în cap.… Citește mai mult

Compulsivul Simion sau încurcate sunt căile înalţilor noştri prelaţi dacă îi acordă distincţii

Nebănuite sunt căile Domnului, însă ale înalţilor noştri prelaţi – de-a dreptul încurcate de vreme ce George Simion, liderul unui partid catalogat de mulţi drept extremist, a primit distincția Crucea Șaguniană de la ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului.

Bănuiesc că Mitropolia Ardealului l-a reevaluat pe Simion de vreme ce, în primăvară, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei (foto stanga), avea o părere nu tocmai măgulitoare despre liderul AUR, chiar dacă nu-l numea, atrăgând totodată atenţia asupra diferenţei între creştinism şi huliganism.… Citește mai mult

Un complot permanent împotriva adevărului sau Cozmin Guşă prevede şi străvede

Chiar şi atunci când colportează conspiraţii cosmice legate, de pildă, de aselenizare, Cozmin Guşă nu omite să-i închine şi un strajnic imn de slavă lui Putin.

Trecând peste preamărirea frecventă a țarului de la Kremlin, mai ales după invazia din Ucraina, Guşă, cel care susţine că deţine aproape toate secretele din spatele uşilor închise ale marilor cancelarii, nu pricepe o chestiune elementară. Adică, dacă tot insinuează în analizele sale că-i capabil să poată anticipa cam ce se va petrece mâine în politichia noastră ori în cea mondială, ar fi musai să poată explica poimâine de ce nu s-a întâmplat nimic din tot ce-a prevestit.… Citește mai mult

Habarnisme şi mistificări: Cristoiu e precum madam Şoşoacă, nu preşedintele Argentinei

Atunci când Ion Cristoiu vorbeşte, se întunecă cerul. De pildă, într-un podcast recent, Cristoiu l-a comparat pe Javier Milei, noul președinte al Argentinei, cu Diana Iovanovici Şoşoacă, demonstrând încă o dată habarnism la pătrat.

Păi da, habarnism. Între Javier Milei şi madam Şoşoacă nu-i nici cea mai mică legătură. Primul, cu vederi de dreapta, a declarat că va rupe legăturile strânse cu ţări precum Rusia, China şi Brazilia, invocând dezacordul cu politicile guvernelor acestor ţări. Totodată, preşedintele Argentinei susține Ucraina după invazia rusă, şi afirmă că SUA și Israelul sunt principalii parteneri ai Argentinei.… Citește mai mult

George Simion, inspirat de invectivele lui Vadim Tudor, cel care dorea să guverneze România cu mitraliera

După ce a primit-o în partid pe Lidia Tudor, fiica cea mare a fostului lider al PRM (foto drepata), George Simion, suveranistul lider al AUR, a spus că moştenirea politică lăsată de Vadim Tudor trebuie continuată. Doamne fereşte! Toată moştenirea politică a lui Vadim constă, de fapt, într-un şir aproape nesfârşit de invective.

Vadim Tudor, unul dintre politicienii postdecembriști de foarte tristă amintire, nu visa decât să guverneze România cu mitraliera. De altfel, a spus-o cu subiect şi predicat. Daca PRM vine la putere vor avea loc execuţii publice pe stadioane, după modelul chinezesc, mai afirma el.… Citește mai mult