Putin ameninţă Occidentul cu Apocalipsa, iar pe ruşi îi somează să nu mai bea

Ameninţarea Occidentului cu noaptea nucleară nu-i o noutate la Vladimir Putin, care tocmai a ţinut discursul anual în fața Adunării Federale a Rusiei.

De remarcat însă, în discursul belicos de azi Putin i-a îndemnat din nou pe ruşi să renunţe la consumul excesiv de alcool. A le cere ferm conaţionalilor să nu mai bea votcă, de pildă, înseamnă să ignori faptul că, deşi au fost momente în care ruşii s-au despărţit forţat de religie, ba chiar şi de comunism, la votcă n-au renunţat nici morţi.… Citește mai mult

Cu mucii-n fasole! Şoşoacă, antivaccinistă de operetă: Dacă ne-am vaccina cu serul rusesc Sputnik, ar fi de bine

Diana Ivanovici-Şoşoacă dă din nou cu mucii în fasole. Prima antivaccinistă a ţării nu mai pare atât de convinsă că virusul nu există. Ba chiar ar vrea să ne vaccinăm, dar cu serul rusesc Sputnik V. Ca să vezi răsucirea dracului.

De ce nu au negociat (autorităţile române – n.m.) cu rușii Sputnik-ul V? Ce au cu rușii, noi nu trebuie să ne înțelegem bine cu toți vecinii?! Nu, politica în România a fost să ne putem în cap toți vecinii, să ne certăm cu ei, dar să ne înțelegem cu ăia de la 12.000 de km sau cu Germania sau cu Franța…, a declarat madam Şoşoacă, conform realitatea.netCitește mai mult

Ingrid Mocanu, predispoziţia inepţiei fascinante, enervarea şi cheile uitate în uşa ei de un serviciu secret

Ingrid Mocanu, o avocată care apare des la Antena3 ca să sprijine lupa Varanului cu „statul paralel”, susţine că este urmărită de un serviciu secret. Motivul: bănuiala că ar fi cu ruşii. Cel puţin aşa afirmă doamna, cu seninătate, într-o postare pe Facebook.

Aşadar, aflău că serviciului ală secret,  care o urmăreşte pe ea, i-a rămas cu o cheie blocată într-o uşă a cucoanei, după ce i-a umplut şi casa de microfoane. De unde deduc că, de când se tot străduie să nu treacă neobservată, doamna cade într-un abisal caraghioslâc.… Citește mai mult

Propaganda rusă în România, iraţionalul şi perdeaua de fum peste adevăraţii vectori de influenţă

Un sondaj Avangarde arată faptul că o treime dintre români consideră că Rusia este cel mai mare adversar al intereselor noastre. Însă propaganda rusa, prin vocea Sputnik, care citează acelaşi sondaj, deturnează cercetarea şi spune: aproape jumătate dintre români cred că e nevoie de o îmbunătățire a relațiilor cu Rusia, țară care ar trebui să fie principalul partener al României, în viziunea -atenţie! a 7% .

Asta pentru că Sputnik a extras din sondaj singura întrebare cu răspuns favorabil pentru Rusia, și anume cea referitoare la îmbunătățirea relațiilor cu Rusia, la care 47% dintre români au răspuns: da.… Citește mai mult

Hai să ne dispreţuim constructiv – ca să nu ne fure ţiganii scutul

Jurnaliştii de la „Komsomolskaya Pravda” ironizează România, din nou. Ei susţin că ne-am implicat de pomană alături de SUA în proiectul scutului antirachetă, pentru că acesta, cu siguranţă, va fi furat de ţigani şi vândut la fier vechi.

„Scutul nu va putea funcţiona în România pentru că va fi furat de ţigani”, conchid ziariştii ruşi. Sarcasmul a plecat, fireşte, de la cele 80 de focoase de rachetă dispărute dintr-un tren care, cel puţin teoretic, trebuia păzit cu străşnicie de jandarmi.

Adevărat, nici ironia, nici sarcasmul nu sunt argumente.… Citește mai mult