Ion Cristoiu, un veritabil flaşnetar al Rusiei în România, spune într-un recent podcast că, în realitate, noi suntem de vină pentru că n-am fi ştiut să negociem capitoul Schengen, motiv pentru care Austria ne face în continuare zile fripte legate de intrarea totală în Schengen, nu doar aerian şi maritim.
De ce? Pentru că, zice Cristoiu, deşi noi, românii, am fost slugile lui Zelenski, ca să ne placă UE, Austria tot se opune intrării Românei în Schengen cu frontierele terestre. Minciună crasă în spiritul deşănţatei propagande ruse de la care Cristoiu nu se abate.
Nu noi suntem de vină pentru că guvernul de la Viena se opune acum intrării totale în Schengen, inventând tot felul de gulgute. De vină este chiar guvernul Austriei care face tot ce e posibil să tragă de timp, încercând să mulțumească pe cât e posibil şi Rusia, de care e legată puternic prin fire văzute şi nevăzute. Amintesc doar că, de la venirea lui Putin la putere, în 1999, prima dată ca premier, apoi, ca președinte, liderul rus a avut drept principal obiectiv consolidarea reţelei de spioni în interiorul UE, via Austria, concomitent cu dezvoltarea intereselor de afaceri pe care le avea cu Viena. Chestiunea e de notorietate. Mai spun şi că, la începutul lui 2023, principalele partide de opoziție din Austria (SPO și NEOS) au propus înăsprirea legislației penale pentru acțiunile de spionaj desfășurate pe teritoriul Austriei, dar OVP (partidul care l-a dat pe cancelarul Karl Nehammer, adversarul intrării României în Schengen), Partidul Popular, și Partidul Libertății, de extremă dreapta, s-au opus modificării legii. Pe scurt, agenţii Moscovei mişună oficial prin Austria, cu voie de la stăpânire.
În rest, nu-l veţi auzi niciodată pe Cristoiu şoptind ceva legat de frăţia dintre Austria şi Rusia, adevăratul motiv al opririi noastre la poarta Schengen, ci doar debitând tot felul de nerozii pe placul Kremlinului, de genul: sclavii lui Zelenski. Şi, apropo de chestiune, nici în glumă, el nu va zice vreodată că, de fapt, Viena este Vestul Sălbatic al spionajului rusesc, în pofida faptului că se erijează într-un pasionat al conspirațiilor, fiindcă-i taie popa limba. La cel de la Moscova mă refer, fireşte.
Citşte şi:
Un comentariu la „Pentru flaşnetarul Cristoiu, obedienţa nu e niciodată un handicap”