Iată că avem deja un posibil candidat la Preşedinţie. Un profet. Ar fi din parta AUR. Aţi ghicit, fireşte, e vorba despre Dan Puric, cel care deunăzi tocmai clama: Dan Puric – Votați,mă.
Ulterior însă, AUR a transmis un comunicat în care dezminte că Dan Puric ar fi, cel puţin deocamdată, candidatul acestei formaţiuni la Preşedinţie, chiar dacă, conform presei, actorul anunţase pe scenă că, susţinut de AUR, va intra în lupta pentru fotoliul de la Cotroceni. După ce AUR a infirmat tărăşenia, actorul a spus: Iar în ceea ce privește candidatura, sper să aveți umor, dar asta nu spune mai nimic. Nici nu infirmă, nici nu confirmă.
Aşadar, ne pregătim. După ceauşism ne aşteaptă oarece puricianism, fie şi în campania electorală. Mai bănuiesc că din proiectul de ţară al actorului de pantomimă (în cazul în care va candida, susţinut de AUR ori nu) vom afla, printre altele, că Iisus Hristos s-a născut la Fălticeni, Adam şi Eva erau valaho-daci, iar şarpele (fireşte) american din UE. În ce priveşte Edenul, bănuiesc că Puric va aiura că a fost creat fix în spaţiul ortodoxo-carpato-danubiano-pontic, dar că nu ne putem întoarce acolo dacă nu învăţăm şi ruseşte.
În rest, aşa cum am mai scris: Dan Puric sau de la penibil în jos.
Citeşte şi:
Este trist sa vedem ca astfel de personaje, precum Dan Puric, sunt luate in considerare pentru functia de Presedinte al tarii noastre. Este evident ca acesta nu are nicio abilitate in domeniul politicii si este doar un actor care incearca sa se ridice in slavi prin asocierea cu formatiunea AUR. Din fericire, AUR a clarificat ca nu il sustine pentru aceasta pozitie si sper ca niciun partid serios nu va lua in calcul ideea de a-l promova pe acesta ca potential Presedinte. In orice caz, vom fi pregatiti pentru orice absurditate va aduce aceasta campanie electorala, dar sper ca romanii vor fi cu adevarat lucizi in momentul votului si nu vor cadea in capcana demagogiei si populismului.