Steagul oraşului Budapesta seamănă cu steagul României pentru că are exact aceleaşi culori: roşu, galben şi albastru, dispuse însă pe orizontală. Dar nu de azi, de ieri. Însă ( ca să vezi surpriză!) edilii capitalei Ungariei, care cu siguranţă nu sunt daltonişti cu toţii, abia acum s-au prins de chestiunea tricolora şi vor să schimbe drapelul. Aleşii, în frunte cu primarul, nu mai doresc nici un strop de roşu, galben şi albastru la Budapesta.
O privire aruncată pe glob mă linişteşte, însă. Nu peste tot politicienii sunt atât de porniţi, ca să mă exprim elegant. Ţări precum Andorra, Ciad, Columbia, Ecuator, ca să numesc doar câteva, care au drapelul naţional format din culorile roşu, galben şi albastru, n-au de gând să-şi schimbe steagul. Poate şi pentru că nu-s atinse de doctrina FIDESZ, partidul care conduce azi destinele Ungariei şi se amestecă frecvent în treburile interne ale României.
Lăsând însă politica la o parte, până la urmă toţi plătim tribut prostiei, însă, cu siguranţă, unii mai mult decât alţii, de vreme ce, iată, primarului Istvan Tarlos (foto) nu-i stă în gât doar steagul, ci şi numele Pieţei Roosevelt din Budapesta, botezată aşa în memoria preşedintelui american Franklin Delano Roosevelt.
au c…. steagul. vecinii au un sentiment de frustrare amestecat din abundenta cu indaratnicie demna de o cauza mai buna, ca sa „ma exprim elegant”,cum zice si autorul mai sus
cu steagul. au c…. steagul
Un N E A M de-al meu a mai pus opoinca pe Parlamentul de la Buda !
…maghiarii nu au scapat de epidemia de turbare ce ii lovise intre 1721 si 1728, boala sinistra pe care neurologul spaniol Juan Gómez-Alonzo o asociaza vampirismului.
Fantezia umana, abil pusa intr-un scenariu aparent veridic, a transformat ceea ce la un moment dat devenise un fenomen ingrozitor, intr-un fel de legenda horror numai buna de speriat lumea. Vampirii nu inseamna insa personaje deseori ridicole, de genul Dracula (in realitate, neidentificabil cu domnitorul roman Vlad Tepes), ci oameni reali, loviti de o cumplita boala. Oamenii de stiinta au dovedit, de altfel, ca legendele despre vampiri s-au raspandit in Europa – coincidenta sau nu – in perioada epidemiilor de turbare din secolul al XVIII-lea.
Un flagel medieval
Portretul vampirului e unul stereotip: iese numai noaptea, nu se hraneste ca oamenii, ci prefera doar sangele victimelor sale, nu suporta anumite mirosuri, isi contamineaza victimele prin muscatura etc. Neurologul spaniol Juan Gómez-Alonzo a luat in serios tocmai aceste amanunte, dincolo de senzationalul povestilor, si curiozitatea sa nonconformista a relevat adevaruri tulburatoare. Cea mai izbitoare evidenta a fost asemanarea dintre comportamentul vampirilor „clasici” si cel al bolnavilor de turbare. Istoria a consemnat chiar epidemii in acest sens, cu teritoriu de manifestare Europa veacului al XVIII-lea, cand s-a creat o veritabila paranoia anti-vampiri. Neobisnuitul situatiei, nuanta macabra si extrem de violenta au dat nastere multor povesti despre morti-vii care ies noaptea sa se hraneasca exclusiv cu sangele celor vii. Din Franta pana in Balcani, acestia erau chiar luati in serios, devenind vremelnic un imens pericol public, imposibil de stapanit. Iar exemplele nu lipsesc.
Legenda si adevar
In iarna 1731-1732, satul sarbesc Medvedja a ajuns teatrul sangeros al unor crime neobisnuite: 17 persoane pierisera, fiind victimele unui individ care le bea sangele. De teama ca victimele, contaminate, sa nu se-apuce si ele de oribila practica, localnicii le-au decapitat post-mortem, apoi le-au ars cadavrele. Gómez-Alonzo e insa convins ca turbarea fusese singura cauza a evenimentelor tragice. Intre 1719 si 1721, aceasta boala a lovit regiuni din Franta, Polonia si Germania; apoi a venit randul Ungariei, intre 1721 si 1728. De fapt, cercetatorii de la Institutul Pasteur afirma ca epidemia s-a succedat in mai multe valuri, pana in secolul al XIX-lea.
De aici si ideea ca respectiva maladie a sistemului nervos, care modifica profund comportamentul bolnavilor, a facut sa ia nastere legenda vampirismului. Exista totusi reticente si in randul specialistilor, unii invocand faptul ca turbarea a afectat mai mult animalele (caini, lupi, vulpi), decat oamenii. Iar omul contaminat moare in cateva zile, timp insuficient pentru el sa semene teroare in jur, ceea ce nu infirma ipoteza neurologului spaniol. In plin Ev Mediu, o lume putin educata si „scaldata” in povesti despre morti-vii nu avea nevoie de mai mult de un atac nocturn sangeros, ca sa resimta miezul terorizant al legendei ca pe un adevar de necontestat.
„Coincidente” frapante
Exista mai multe asemanari de baza evidente intre vampirul livresc si bolnavul de turbare. Acesta din urma e victima unor crize extreme, manifestate prin nelinisti si agitatii puternice, traduse si prin teribile insomnii ori dereglari traumatizante ale ciclurilor somnului. Or, vampirul este un personaj nocturn. Apetitul pentru sange este dublat de respingerea hranei obisnuite, ceea ce se intampla si la cei loviti de rabie, contractiile gatului, specifice bolii, facandu-i incapabili sa inghita, deci sa se alimenteze normal. Aceleasi simptome provoaca iritarea pana la sangerare a gatului, astfel ca saliva amestecata cu propriul sange este expulzata prin colturile gurii – imagine clasica a vampirului.
„Insuportabilul” miros de usturoi are si el explicatie. Bolnavii dezvolta o sensibilitate incredibila la mirosuri puternice sau la alti stimuli, simpla vedere a respectivului element provocandu-le spasme infioratoare. Cat despre contaminarea victimelor, e demonstrat stiintific ca virusul turbarii se transmite prin muscatura. Prin urmare, vampirismul poate fi luat in serios doar ca poveste, avand insa bine conturata motivatia aparitiei sale: un fenomen cat se poate de real, privitor la starea de sanatate, dar si de instruire a oamenilor, caracteristica a unei epoci, sa speram, definitiv intrata in istorie.
ps Ungaria anului 2011 traieste inca in nebunia acelor vremuri. Destul de trist…
Curata prostie… din partea primarului Tarlos, dar si din partea celora care dau gestului sau ciudat o conotatie nationalista sau etnica. M-am informat putin, iata ce am aflat: in motivatia sa, primarul general spunea „…pentru ca se poate confunda cu o serie de alte drapele”, nicidecum ” ca „seamana cu a Romaniei”. Nicio sursa media din Ungaria, inafara de Hotnews.hu, nu afirma ca Tarlos ar fi facut referire expresa la Romania. Prostia tot prostie ramane, fiindca drapelul actual rosu-auriu-azur, adoptat la 1870 a fost rezultatul „contopirii” drapelelor medievale ale oraselor Buda (rosu-auriu) si a Pestei (rosu-azur), dispuse in camp orizontal. In plus, inlocuirea actualului drapel, cu una cu un singur camp alb incadrat de o bordura cu colti (zimti) rosii- verzi, incalca legile heraldicii si uzurpa steagul de lupta istoric al ungurilor din perioada sec. sf.XVII-inceputul sec. XX. Neavand avizul comisiei de heraldica a Academiei Ungariei, este foarte putin probabil, ca propunerea primarului general sa prinda viata. Se pare ca la mijloc exista interse partizane locale care nu au nicio legatura cu motivatia ciudata a edilului. Cred ca cei care au lansat pe piata media romaneasca aceasta stire, oricum neserioasa si insignifianta sub aspect politic, au urmarit alte interse decat cele al adevarului faptic. Am baleiat nitel media ungureasca si m-au distrat teribil reactiile presei la adresa primarului Tarlos, acestea acopera o paleta larga de la analize heraldice savante, mistocareala ieftina si pana la interprtari din domeniul teoriei conspiratiei, cum ca gestul sau este un act deliberat (dirijat de servicii secrete sau masoni) pentru provocarea presei din Romania…:)))) Sa fim seriosi. Cea mai plauzibila interpretare mi s-a parut aceea ca acesta ar fi un ”preambul” (neinspirat) al preconizatei actiuni de desfiintare a sectoarelor actuale si „revenirea” la trei, maximum patru sectoare „mamut”.