Sfidarea: Universul paralel al lui George Simion concurează cu al ministrului rus Serghei Lavrov

Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, a declarat: Nu am atacat Ucraina, ca să nu avem niciun dubiu legat de faptul că realitatea Kremlinului e total diferită de a majorităţii oamenilor de pe această planetă. Iată însă că şi lideri politici de mai mică importanţă născocesc lumi paralele după modelul Lavrov, prietenii ştiu de ce.

De pildă, la noi, George Simion, copreşedinte AUR, scria pe FB – nu atacului pe care Bruxelles-ul și Moscova l-au declanşat asupra ţărilor din Europa Centrală și de Est. Tot Simion sugerează că afirmaţia sa ar fi şi în asentimentul ministrului Justiţiei din Polonia, cu care s-ar fi întâlnit, dar tare mă îndoiesc că ăsta-i adevărul.

Da, e de notorietate, Rusia bombardează Ucraina, îngrozind planeta, în pofida declaraţiilor ministrului Serghei Lavrov. Însă Bruxelles-ul, cum zice Simion, adică UE, nu atacă țările din Europa Centrală și de Est, ci dimpotrivă, sunt alături de ele. Chiar e de prisos să explic evidenţa. Debitând însă o asemenea absurditate -UE egal Moscova, care sfidează cea mai elementară decenţă fiindcă în Ucraina au murit deja mii de oameni, iar criza umanitară este fără precedent, liderul AUR ar vrea ca mistificarea cu agresiunea Bruxelles-ul asupra țărilor din Europa Centrală și de Est să fie apreciată într-un singur loc: la Kremlin.

În rest, da, Simion încă mai speră că cineva, acolo sus, la răsărit, îl va preţui cândva la adevărata lui valoare de etern ultras.

Citeşte şi:

3 comentarii la „Sfidarea: Universul paralel al lui George Simion concurează cu al ministrului rus Serghei Lavrov”

  1. Eu zic ca acest circar (Simion, căruia îi dati atâta importantă comparandul cu Lavrov), să-și facă un fes cu doua fețe; una cu NATO iar cealaltă cu mă-sa Rusie. Acesta așteaptă un post de vătaf … dar de la ruși!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.