Actorul Ştefan Bănică jr. crede că nu este apreciat la justa sa valoare, aşa că a spus: „Eu de ce iau 5.000 de dolari pentru un rol, iar De Niro 20 de milioane?”, pentru că, susţinea actorul nostru, între ei n-ar fi diferenţe atât de mari.
Povestea a fost dezvăluită de Bogdan Naumovici, bine cunoscut în lumea publicităţii. Nu o să discut acum despre talentul actoricesc al lui Bănică. Sunt doar un spectator – atent, adevărat – poate uneori subiectiv. Ştiu însă că din „Revizorul” de Gogol, în care actorul nostru juca rol principal, au fost tăiate mai multe replici doar pentru că el nu putea să priceapă sensul textului. Ar fi fost momente când Bănică nu intra în rol, nu trecea scena, cum se spune, aşa că s-a băgat „foarfeca”.
Poate toate astea-s vorbe, poate că Bănică este un mare actor, dar n-a avut încă şansa unor roluri memorabile.
Cert e că m-aş bucura sincer dacă, vreodată, cine ştie, el va ajunge mai mare decât De Niro. Ar mai spăla măcar ruşinea de a-l imita atât de jalnic pe Elvis Presley.
Banica merita publicul pe care il are, iar spectatorii lui il merita pe el
d-astia avem, CU ei Defilam