Somnul raţiunii lui Cristoiu tocmai a zămislit o ambasadă a României la Bucureşti

Ca să militeze tot mai înfocat în favoarea Rusiei şi, totodată, pentru oprirea asistenţei pe care România o acordă Ucrainei, Ion Cristoiu accelerează viteza gândirii într-o aşa măsură încât ideile sale se succed mai mult decât tumultos. Iar înflăcărarea asta mă bagă pur şi simplu în ceaţă.

De pildă, într-un recent podcast, Cristoiu a spus apăsat: Astăzi, la Constanta, a avut loc o acţiune iniţiată, organizată şi condusă de ambasada Românei la Bucureşti, în speţă de doamna ambasador… Cum România n-a avut, n-are şi nici nu va avea vreodată ambasadă la Bucureşti, mi-a luat ceva vreme ca să traduc din română în română şi să mă prind că, de fapt, omul ar fi vrut să se refere la ambasada SUA în România şi, fireşte, la Kathleen Kavalec, ambasadoarea acestei ţări la Bucureşti, dar nu i-a ieşit.… Citește mai mult

Suverana Dăncilă faţă cu părerile personale: Eu şi Guvernul pe care-l conduc

Viorica Dăncilă, premier al Românei în urma unei conjucturi pe care o cunoaşteţi foarte bine, a început să se creadă suverana Românei. Inteligenţii ei consilieri, bănuiesc, nu i-au spus încă faptul că ea este prim-ministrul unei republici, nicidecum vreo regină.

Nu discut acum despre oportunitatea de muta ori nu ambasada noastră din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, ci doar că atunci când faci o afirmaţie pe care o vrei fermă, chiar şi într-o vizită privată în SUA, n-o mai întorci cu un „să vedem”.… Citește mai mult