«EU, sorry for this gov». Da, Europa, scuză-ne pentru penalii şi analfabeţii noştri VIDEO

”EU, sorry for this gov”, scria pe o pancartă a manifestărilor din faţa Bibliotecii Universitare, lângă Ateneul Român, acolo unde sute de românii s-au adunat aseară pentru a participa la protestul împotriva Guvernului Dăncilă, sub deviza ”We need UE”/ ”Vrem Europa, nu dictatură”. Organizatorii au fost ”Rezistența, Corupția Ucide”și ”Inițiativa România”.

EU, sorry for this gov”, mi s-a părut mesajul care reflectă cel mai bine starea de fapt în contextul preluării preşedinţiei Consiliului UE, ca şi cel proiectat pe Palatul Regal: ”We want EU.Citește mai mult

Misterul care învăluie lipsa lui Dragnea de la ceremonia preluării preşedinţiei Consiliului UE şi ridicolul în care a căzut Codrin Ştefănescu

Unde este Liviu Dragnea, liderul PSD, – chiar în momentul în care guvernul pe care-l conduce, de fapt, se pregăteşte pentru ceremonia oficială de lansare a Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, de la Ateneul Român? Codrin Ştefănescu tocmai ne spunea că Dragnea se află în ţară.

Apare ori nu Dragnea la ceremonie? Se pare că nu, devreme ce Florin Iordache, cel care a preluat atribuţiile lui Dragnea la Camera Deputaţilor a spus: „Din câte știu, (Liviu Dragnea – n.m.) nu este în țară.… Citește mai mult