Interviul publicitar oferit de Putin lui Carlson sau sporul de penibilitate acordat de Kremlin e chiar unul substanţial

Interviul oferit de Vladimir Putin consparaţionistului Tucker Carlson, anunţat cu surle şi trâmbiţe drept unul care va zgudui SUA şi, implicit, lumea largă s-a dovedit doar unul publicitar, iar povestea cu zguduirea Americii după discuţia celor doi, un mare fonfleu.

Pe scurt, Putin n-a ieşit din matcă. A clamat din nou versiunea sa, ca şi justificările legate de invadarea Ucrainei, pe care le ştim cu toţii, păreri personale despre o istorie doar de el cunoscută, unele ridicole, şi, fireşte, n-a omis mult trâmbiţata denazificare a ţării vecine, pretextul său suprem să atace Ucraina, aşa cum se ştie de multă vreme.… Citește mai mult

Cristoiu, Guşă şi Turcescu se întrec să culeagă scamele de pe reverul conspiraţionistului Tucker Carlson

Andrew Tate şi Tucker Carlson ( în dreapta)

Venirea lui Tucker Carlson în România a fost omagiată cam de toţi ziariştii ori influencerii noştri cu narative identice propagandei ruse.

Aşa cum se ştie, Carlson, fost prezentator la postul american de televiziune Fox News, este promotorul unor aberante teorii ale conspiraţiei, precum cea a Marii înlocuiri, şi are o jenantă poziţie pro-rusă legată de războiul din Ucraina. Din acest motiv, Ion Cristoiu, Gozmin Guşă ori Robert Turcescu, ca să dau doar trei nume, îl ridică în slăvi, clamând parcă – minune, Carlson e în România!… Citește mai mult

De ce mistificările lui Turcescu sunt cusute cu prea multă ață albă? Ca să se vadă și din avion

Văd că, mai nou, exercițiile de mistificare ale lui Robert Turcescu au pretenții, deși sunt pline de gulgute fardate pe întuneric.

De pildă, chiar dacă-i de notorietate că Tucker Carlson de la Fox News a fost concediat pentru că a produs o mare pagubă postului de televiziune american, Turcescu i-a creionat un portret de victimă a sistemului. Deep state e de vină. Carlson, stigmatizat și eliminat din cauza vocii sale extrem de critice, zice Turcescu. Aiurea! Nici vorbă. După ce Carlson a acuzat compania Dominion Voting Systems de furt, la ultimele alegeri prezidențiale, fără nicio dovadă, Fox News a stins conflictul plătind nu mai puțin de 787,5 de milioane de dolari firmei care produce mașini de vot electronice.… Citește mai mult