De la cultul persoanlităţii la cel al nulităţii: Gâdea închină elogii stupide emisiunii care propovăduieşte ficţiunea interesată

Hodoronc-tronc, Mihai Gâdea şi-a dedicat o sesiune de elogii, în mare parte stupide, cu ocazia aniversării a 16 ani de la debutul emisiunii Sinteza zilei. S-a văzut chiar un pronunţat şi jenant cult al personalităţii.

Fireşte că şi patronul martir Dan Voiculescu a avut porţia sa de elogii din parte lui Gâdea, conform stravechii sintagme: Daţi Varanului ce este al Varanului… Cutuma, deh!

Aşadar, la aniversarea celor 16 ani de emisiune în care s-a propovăduit în primul rând ficţiunea interesată, Gâdea crede că înfăptuirea genială nu poate fi decât ceea ce realizează el la Sinteza zilei.… Citește mai mult

Piedone ne dumireşte: Gabriela Firea, susţinută în alegeri de antenele lui Dan Voiculescu, zis Felix ori Varanul

Piedone, condamnat în prima instanţă la 8 ani și 6 luni de închisoare în dosarul Colectiv (decizia nu este definitivă), anunţă că Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) o va sprijini pe Gabriela Firea pentru a obţine un nou mandat la primăria Capitalei.

Numai că PPU nu există de fapt pe scena politică din România. Adeziunea lui Teodor Meleşcanu, unul dintre traseiştii fruntaşi în producţie ai politichiei româneşti ori a analfabetei Maria Grapini nu foloseşte la nimic fantomaticei grupări politice. Cum n-a folosit la nimic nici candidatura Ramonei Ioana Bruynseels la alegerile prezidenţiale.… Citește mai mult

Oana Zamfir-Stancu îl atacă pe Florin Cîţu în stil de gospodină: roşii, mere, pere…

Oana Zamfir-Stancu, o familistă desăvârşită, sare la gâtul celor pe care-i critică soţul ei. Nu-i de mirare: familia înainte de toate.

Este de notorietate războiul dintre senatorului Daniel Zamfir (fost membru PNL, fost membru ALDE, actual membru al PSD şi soţ al Oanei Zamfir – Stancu de la Antena3) cu ministru Florin Cîţu (PNL). Dar nu despre disputa celor doi e vorba acum, ci despre faptul că soţia lui Zamfir tinde să fie una ideală, criticându-l pe Cîţu, rivalul soţului, la Antena3, acolo unde este angajată, de câte ori are ocazia.… Citește mai mult

Zamfir i-a zis un adio irevocabil lui Tăriceanu la oficina în care activează soţia

 

Senatorul Daniel Zamfir ne-a spus, la oficina Antena3, că demisionează din ALDE.

Mă despart definitiv și irevocabil de domnul Tăriceanu, afirma Zamfir, întârind: Mă despart definitiv și irevocabil de omul în care am avut cea mai mare încredere.

Daniel Zamfir este soţul Oanei Stancu-Zamfir, guristă la televiziunea Varanului, denumită de ziarişti: otrava de la Antena3. De ce însă nu s-a despărţit Zamfir de Tăriceanu în emisiunea nevestei? E o întrebare firească, ca să citez din preainfatuatul Gâdea.… Citește mai mult