Uitucul Dragnea îşi aminteşte: A construit o vila faraonică în 1900 toamna şi crede că a vândut-o în 1900 iarna VIDEO

Liviu Dragnea, liderul PSD, e uituc. Da, asta-i marele său cusur, uită. Sau poate că e din nou misterios, ca atunci când ne spune că-l urmăresc nişte bărbaţi în negru puşi pe rele.

La două zile după ce a susținut că nici Tel Drum, nici o altă companie nu a plătit lucrări realizate la proprietățile sale, Dragnea, și-a mai schimbat discursul.

Într-o conferință de presă susținută la Parlament, liderul PSD a recunoscut că proprietatea de la Mamaia a fost a sa, prin 1900… toamna, dar pe care că a vândut-o în 1900… iarna. O fi vorba despre memoria sa scurtă ori despre un mişto total şi un sanchi general la adresa noastră?

De pildă, deunăzi tot Dragnea spune: „Tel Drum sau nicio altă companie nu mi-a plătit ce s-a realizat în casa mea. Nu am niciun majordom. Ce releveu? Am înţeles că acolo e vorba de schiţa unei clădiri foarte mari. Nu am aşa ceva”.

Asta după ce RISE Project a arătat, pe baza informațiilor găsite în deja celebra valiză  din Teleorman, că Tel Drum a plătit pentru bucătăria de vară de la reședința lui Liviu Dragnea din Alexandria și pentru lucrări la „o misterioasă vilă din Mamaia”. Jurnaliștii vorbeau despre „un proiect faraonic”, o vilă cu cinci nivele de 1.015 metri pătrați.

Jurnaliștii de la RISE Project mai arătau că Nicoleta Pene, de la Tel Drum, a păstrat facturile, devizele de plată și alte documente legate de negocierile cu firmele de amenajare interioară.

„Până pe 4 septembrie 2010, de exemplu, nota că dintr-un avans de 200.000 de lei, a cheltuit 163.850 pe termoizolare terase, casa liftului, niște finisaje la etajul 4, fațadă, instalație electrică și balustrade metalice. Pentru geamuri de la balustrade și rulourile exterioare, o companie de profil din Constanța (Ghereon Plast) a cerut alți 8976 euro. Oferta a venit pe 21 ianuarie 2011 pe mail-ul de serviciu de la Consiliul Județean Teleorman al lui Gabriel Davidenco, arhitect-șef al județului timp de 15 ani, decedat în 2016. Dau clasă 460 mp de marmură, diferite sortimente, și 300 mp de granit pentru terase. În total, 41.600 de euro – fără manoperă, și încă 11.000 de euro pentru barele de inox din jur. Printre documentele ascunse de Nicoleta Pene, am găsit oferte de marmură și o factură proformă din martie 2010, de aproape 16.000 de euro, pentru 200 mp de parchet Merbau, masiv și stratificat. Plătite de Tel Drum”, scria RISE Project.

Azi, Dragnea a fost întrebat dacă a încasat de pe urma imobilului de la Mamaia bani sau alte foloase materiale. „Nu am încasat nicio chirie”, a răspuns Dragnea. „Sau alte avantaje…”, a continuat să întrebe reporterul.

Nu am încasat nicio chirie”, a repetat liderul PSD.

Nu știu. Știu că acolo începusem cam prin 1900 toamna o construcție, o construcție pe care, în 1900 iarna, am vândut-o. Ce s-a întâmplat după aia nu mai știu”, a mai spus Liviu Dragnea, refuzând să dea mai multe detalii. „Citiți mai multe penibilități din valiză și vă luați informațiile de acolo”, suţinea Dragnea.

 

În valiza cu documente din contabilitatea societăţii Tel Drum, intrată în posesia jurnaliştilor de la RISE Project, se aflau şi planurile unei reşedinţe de vacanţă ridicate la malul Mării Negre.

 

iar, reporterii de la Adevărul chiar au reuşit să găsească construcţia, care corespunde schiţelor cadastrale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.