Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a marcat azi 20 de ani de activitate. După bilanţul prilejuit de cele două decenii de activitate va urma în presă, dar nu numai, un lung prilej de vorbe şi de ipoteze.
Până atunci, remarc faptul că ziariştii au pus-o de-o zeflemea şi l-au întrebat pe Crin Bologa, procurorul-șef al DNA, dacă, de pildă, despre soluționarea dosarului Tel Drum îl vor chestiona din nou peste alți 10 ani. Adică la marcarea a 30 de ani de activitate a DNA.
Despre dosarul Tel Drum vă întrebăm la aniversarea de 30 de ani?, s-a auzit din partea presei, iar Bologa a răspuns: ”Ceea ce pot să vă spun, că mi-a transmis doamna procuror (Alexandra Lăncrănjan – n.m.), este că scrie la soluție, ceea ce e este un fapt îmbucurător. Din câte se ştie, procurora Alexandra Lăncrănjan scrie de ceva vreme la respectiva soluţie. Aşa că jurnaliştii au întrebat: Din mai 2022 tot scrie?
Dacă are o soluție de sute de pagini sau mii de pagini și are mii și mii de probe pe care trebuie să le analizeze, vă dați seama că se poate scrie…”, a răspuns Bologa, conform G4Media.
Vă reamintesc, Tel Drum este un dosar deschis de procurorii anticorupţie în urmă cu cinci ani, iar Liviu Dragnea are calitatea de inculpat, fiind suspect de deturnarea de fonduri europene. Faptele ar fi fost comise atunci când Dragnea era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. Fireşte că, în cazul în care dosarul ajunge în instanţă, Dragnea se bucură de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei sentinţe definitive.
Mă bucur însă că trăiesc în ţara în care şi jurnaliştii, şi procurorii (fie ei chiar şefi) au simţul umorului, iar, în cel priveşte pe procurorul şef al DNA, chiar văd că are capacitatea de-a râde cumva amar de propriile insuccese –doamna procuror scrie… mii de pagini … mii și mii de probe.
În rest, răbdare şi tutun fiindcă, nu mă îndoiesc o clipă, Justiţia este oarba care vede ce face, numai că justiţia asta târzie este aproape nulă. Şi nu-i vorba doar despre Tel Drum.
Citeşte şi:
Un comentariu la „Vorbind despre tergiversatul dosar Tel Drum, şeful DNA are simţul umorului, nu ştiu însă dacă şi pe cel al realităţii”