
Alex Coita, fost consilier al Vioricăi Dăncilă, ar vrea să ne transmită că inteligenţa sa ar fi ajuns la stadiul de aroganţă educată, dar nu-i iese nici măcar de-o biată înfumurare.
Fenomene stranii au loc zilele acestea în online-ul românesc. Cel puțin două evenimente mi-au atras atenția în ultima vreme. Recent, un grup de antropologi din Noua Zeelandă a anunțat că au fost identificați primii influensări de stânga, cu evidente trăsături morfo-fiziologice de tip pesedist, scrie Alex Coita pe Facebook.
Aici am însă un mare amendament. Trăsăturile astea de timp pesedist, oricum le defineşte Coita, care-i convins că are umor, n-au nicio legătură cu social-democraţia. Dacă vorbim despre influensări de stânga drept exponenţii unei mişcări politice de cumetrie, da, mai vin de acasă. Însuşi Ion Iliescu, parintele transformării PCR în FSN, PSDR, PSD spunea: capitalism de cumetrie, atunci când dorea să-i mai dea peste nas lui Adrina Năstase, din câte-mi aduc aminte.
În paralel, continuă Coita pe pagina sa de Facebook, un raport secret al Societății Regale de Morfo-grafo-gramaticologie din Londra arată că, în ultima vreme, se propaghează din ce în ce mai mult greșelile de exprimare și de scriere în rândul oamenilor de dreapta, care până de curând erau considerați ca fiind purtători ai genei “M-u3”, gena scrierii corecte, a inteligenței și a probității morale.
Sunt bune statisticile, oriunde ar fi făcute. Află omenirea câţi analfabeţi sunt cocoţaţi în vârful piramidei. Însă, apropo de greşeli de exprimare, e greu s-o detronezi pe Viorica Dăncilă, un idol al lui Alex Coita. În mandatul ei de aproape doi ani, Dăncilă ne-a oferit mai multe greşeli de exprimare decât o divizie de activişti culturali şcoliţi un trimestru şi trei zile de UTM-işti stalinişti în fostele cooperative agricole de producţie.
Aplecarea lui Alex Coita spre băşcălie mi-a stimulat însă şi memoria. Cu ceva ani în urmă, în inpolitics.ro, un site foarte apropiat de PSD, ca şi Coita (de altminteri) scria: Președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, și-a ales trei consilieri cu nume atît de nostime încît nici declarațiile de avere nu și le-au depus pe site, pentru a nu se da în vileag și a alimenta bășcăliile presei. Alex Coiţa, Ionuţ Lăcustă şi Roxana Boboc sunt noii consilieri personali ai şefei Camerei Deputaţilor, pedelista Roberta Anastase…
Restul e tăcere.