Aflat la Nisa, Cristoiu se înfurie bombastic: E sinistru că în Franţa apar cărţi anti-Putin

Antioccidentalul Ion Cristoiu s-a dus în concediu. Dar nu la Moscova, cum aţi fi bănuit, ci la Nisa, acolo unde mişună la tot pasul ceea ce proletarii numesc: decadenţă apuseană.

Numai că, iată, fişa postului îl presează pe Titanul din Găgeşti chiar şi pe Coasta de Azur. Așa că s-a băgat mintenaș într-o cameră obscură, după cum se vede şi-n imagine, ca să le trântească fanilor un podcast favorabil Rusiei, demonstrând totodată că-şi îndeplineşte cu sfinţenie proletară norma de stahanovist.

La începutul monologului, hodoronc-tronc, Cristoiu îi atacă pe refugiaţii ucraineni de prin zonă. Îl deranjează. Nu prea poate să-i vadă pe acolo. Simţind însă că nu-i de ajuns ca să fie din nou remarcat la Moscova, el a clamat aberant că ucraineni care luptă pe front şi se opun invaziei ruse practică acțiuni teroriste. Ce coincidenţă! Exact aşa spune şi propaganda rusă. Adică, trebuie să pricepem că, dacă iţi aperi ţara, eşti terorist. Iar dacă ucraineni sunt terorişti, tot ei, spune omul nostru de la Nisa, au pus în seama ruşilor distrugerea barajului Kakhovka. Asta în pofida faptului că, până acum, indiciile arată că, de fapt, forțele rusești ar fi aruncat în aer centrala hidroelectrică și barajul Kakhovka din regiunea Herson.

În final, Cristoiu încheie în forţă cu un nou moment de adeziune înflăcărată pentru ţarul de la Kremlin. Pe scurt, el afirmă că este sinistru, repet – sinistru, dacă în Franţa apar atât de multe cărţi anti-Putin. Drept dovadă a fost la librărie să filmeze mistificările capitalismului decadent. Ba chiar are şi un îndemn mobilizator pentru editorii din Hexagon – să publice volume laudative la adresa liderului de la Kremlin sau, cel puţin, neutre.

În rest, podcastul lui Cristoiu din camera obscură arată din nou că fățărnicia nu poate fi confundată neam cu inteligenţa. Şi, da, deja se ştie, noua ipocrizie se sprijină tocmai pe libertatea cuvântului.

Citeşte şi:

3 comentarii la „Aflat la Nisa, Cristoiu se înfurie bombastic: E sinistru că în Franţa apar cărţi anti-Putin”

  1. Mă minunez în continuare: cum a putut acest individ să ajungă la popularitatea de care se bucură în mass-media românească?
    „Îmi amintesc de vremurile când Ion Cristoiu, personaj căruia slinoşenia nu îi afectează doar aspectul exterior, ci şi (ba chiar mai mult) caracterul, era la fel de cunoscut prin cafenelele Clujului ca şi politrucul-student Andrei Marga sau mardeiaşul Ion Ursu zis Gelu Mako. (Acesta din urmă era, în fond, cel mai simpatic dintre toţi trei.)
    Sunt foarte sigur că el (adică Cristoiu) nu-şi aminteşte de mine. Contrariul m-ar întrista chiar.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.