Primăria Olguţei Vasilescu este bântuită se stafia lui Ceaușescu, via Adrian Păunescu

Primăria Craiova, condusă de Lia Olguţa Vasilescu, este bântuită de stafia lui Ceauşescu, via Adrian Păunescu. Altfel, nu finanța un festival, numit pompos: internațional, dedicat lui Adrian Păunescu, poetul de curte al Geniului din Carpaţi.

Numai că la emfaticul Festival Internaţional Adrian Păunescu, organizat pe banii contribuabililor, nu participă, culmea!, nici măcar un singur invitat din străinătate. Aşadar, cocoţarea la rangul de internaţional, doar o gogoriță. În schimb, la festival cu pricina este anunţată, de pildă, participarea suveranistului şi conspiraţionistului Dan Puric.

Festivalul de la Craiova, girat de Olguţa Vasilescu, se doreşte a fi, aşa cum sugereată şi afişul, un arc peste timp. Unul care să-i unească pe organizatori şi participanţi cu Cenaclul Flacăra, un mecanism comunist condus cu mână de fier de Adrian Păunescu. Singur scop al cenaclului era promovarea cultului personalității lui Nicolae Ceauşescu şi a ideologiei național-comuniste. Ambalajul însă era uşor diferit faţă de modul în care proceda propaganda oficială de atunci. Scopul Cenaclului Flacăra, resuscitat acum la Craiova, îndobitocirea tinerilor din România comunistă cu iluzia că se pot manifesta liber într-o sală ori pe un stadion. În realitate, mişcare culturală pornită în 1973 a fost, de la început până la sfârşit (1985), doar un experiment de idolatrizare dirijată a lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu, sub bagheta de Adrian Păunescu. Cel din urmă este singurul propagandist care i-a spus lui Ceauşescu: Să trăiţi, Măria Voastră!

În rest, da, nimic nu-i chiar întâmplător pe lume. Olguţa Vasilescu a intrat în politică în 1991, fiind promovată atunci de extremistul Corneliu Vadim Tudor, liderul Partidului România Mare (PRM), de altfel un alt poet de curte al lui Ceaușescu. Olguţa Vasilescu a ocupat mai multe funcții în PRM, printre care şi pe cea de purtător de cuvânt, dar a fost propulsată de Vadim Tudor şi în Parlament, timp de două legislaturi. Apoi, în 2007, ea s-a înscris în PSD. După intrarea în acest partid, isprăvile îi sunt deja cunoscute, aşa că nu mai insist.

Citeşte şi:

Un comentariu la „Primăria Olguţei Vasilescu este bântuită se stafia lui Ceaușescu, via Adrian Păunescu”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.