Ana Birchall îl acuză pe Codrin Ştefănescu că se văicăreşte: Victimizări aiurea, mergi şi dă declaraţii

Codrin Ştefănescu, fost secretar general al PSD, rămas fără funcţie după încarcerarea lui Liviu Dragnea, este suspect într-un dosar instrumentat de DIICOT. Ar fi vorba despre o anchetă care vizează un grup infracţional organizat.

Rămâne de văzut cum se va solda urmărirea penală a lui Ştefănescu. Deocamdată, interesant este altceva: reacţia Anei Birchall, fosta colegă de partid a lui Codrin Ştefănescu, după ce acesta, tocmai citat la DIICOT, s-a plâns la Antena3 că ar fi vânat.

Asemenea persoane se pare ca nu vor intelege niciodata sa respecte ca justitia se face in sala de judecata (pe baza probatoriului existent la dosar) nu la TV! Ce vanatoare? Ce atatea vaicareli si victimizari aiurea??Ai fost citat mergi frumos si dai declaratii fara tam-tam si istericale! Simplu…. asa functioneaza in orice stat normal!, susţinea Ana Birchall.

După ce a fost audiat de procurorii DIICOT, Codrin Ştefănescu şi-a clamat nevinovăţia pe pagina sa de Facebook. E firesc, are dreptul să se apere, dar (atenţie!) a atacat-o şi pe Ana Birchall din cauza criticilor la adresa sa, pe care le-a catalogat drept răutacios-securistoide de tip Birchall! Întrebarea e de ce l-a luat gura pe dinainte, devreme ce nu era nimic securistoid în declaraţia Anei Birchall, ci doar îndemnul ca Ştefănescu să se comporte precum un bărbat.

Aşa că Birchall revine şi scrie pe Facebook: Update 3: observ ca ma ataca Codrin Stefanescu! Ce penibil! Ce om mic care se crede mare!…

Context:Procurorii DIICOT de la Caraș-Severin au început vineri urmărirea penală împotriva a 16 persoane acuzate de constituire de grup infracțional organizat, șantaj, complicitate la șantaj, folosirea influenței ori autorității de o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii, pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri, foloase necuvenite, fals material în înscrisuri oficiale, abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului.

DIICOT nu dă publicității numele celor 16 persoane puse sub urmărire penală, în dosar au fost audiați până acum fostul secretar general al PSD, Codrin Ștefănescu, deputata și președinta organizației Caraș-Severin a PSD, Luminița Jivan, Luca Mihăilescu – primarul din Oțelu Roșu și Georgică Severin, directorul Societății Române de Radiodifuziune.

COMUNICATUL DIICOT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.